10 milioane euro pentru refacerea tuturor drumurilor
Dimensiune font:
Primăria Miroslava a lansat cea mai mare licitaţie făcută vreodată de o autoritate comunală din judeţ. Peste 45 km de drum vor fi asfaltaţi în următorii patru ani. Constructorul care va fi ales va interveni pe 166 de tronsoane de drum
Toate străzile şi drumurile de pe raza comunei Miroslava vor fi asfaltate. Autoritatea locală a lansat la sfârşitul săptămânii trecute o licitaţie cu o valoare record pentru o primărie comunală. Primăria vrea să investească, în următorii patru ani, 10 milioane euro (fonduri bugetare) pentru modernizarea a 84 de artere rutiere şi amenajarea a altor 82 drumuri laterale. În total, peste 45 km de drum vor fi reabilitaţi. În prezent, străzile sunt în mare parte pietruite (balast şi piatra spartă) şi au numeroase gropi şi denivelări. Suprafaţa totală a drumurilor şi a străzilor ajunge la 375.705 mp. Arterele care vor fi asfaltate sunt în satele Miroslava şi Balciu (18 străzi), Voroveşti (12), Valea Adâncă (11), Proselnici (nouă), Ciurbeşti (nouă), Uricani (nouă), Brătuleni (cinci), Corneşti (cinci), Dancaş (trei), Horpaz (două) şi Găureni (una). Alte 82 drumuri laterale care asigură accesul localnicilor la cele 84 de străzi vor fi refăcute.
Constructorul va fi ales în luna decembrie
Primăria Miroslava a întocmit deja un studiu de fezabilitate prin care s-a estimat o valoare totală a lucrărilor la 44.934.122 lei. Proiectul va fi finanţat din surse bugetare, Miroslava fiind una dintre cele mai bogate comune din judeţ. Cel mai mare contract subsecvent estimat a se încheia are o valoare de 8,9 milioane lei, fiind vorba de străzile din satul Valea Adâncă. Constructorul va fi desemnat la mijlocul lunii decembrie, potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic al Achiziţii Publice (SEAP). Compania sau asocierea de firme va face atât proiectarea, cât şi execuţia lucrărilor. "Implementarea proiectului va promova creşterea economică, va crea locuri de muncă şi va ameliora calitatea mediului şi diminuare surselor de poluare. Totodată, va ajuta la îmbunătăţirea vieţii şi siguranţei cetăţeanului. Modernizarea drumurilor de interes local asigură legătura cu reţeaua drumurilor judeţene şi are implicaţii asupra dezvoltării comunei contribuind, pe termen mediu, la creşterea fluxurilor de capital, a mobilităţii forţei de muncă, a accesibilităţii spre şi dinspre zona industrială a municipiului Iaşi, cât şi spre obiectivele turistice de pe raza comunei", explică oficialii primăriei oportunitatea şi necesitatea investiţiei. Din cele 44 milioane lei, 3,8 milioane reprezintă cheltuieli diverse şi neprevăzute. (Alex Andrei)
44.934.122 lei vor fi investite în Miroslava pentru modernizarea prin asfaltare a 166 de străzi (84 de artere rutiere şi 82 de drumuri laterale)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau