100 de pomi fructiferi pentru bunii-platnici din Slănic Moldova
Dimensiune font:
O iniţiativă a primarului Staţiunii Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, a fost adoptată, în premieră, în unanimitate, de toţi consilierii locali. Conform hotărârii adoptate, primii 100 de cetăţeni ai staţiunii care au achitat până la 1 aprilie impozitele şi taxele locale pentru anul în curs vor primi câte un pom fructifer. Prin acest proiect primarul Gheorghe Baciu vrea să îi răsplătească pe contribuabilii care au considerat că este cel mai bine să plăteşti taxele şi impozitele locale în primele luni ale anului. „Aceasta este o acţiune ce se practică şi în alte localităţi. Ne-am gândit ca dintr-o sumă modică, de 1.500 lei, să achiziţionăm pomi fructiferi (cireşi, peri şi meri – n.r.), pentru primii 100 de slăniceni ce şi-au achitat toate taxele şi impozitele locale”, a spus primarul. Gheorghe Baciu speră ca acest exemplu să fie urmat şi de alte oraşe şi comune băcăuane.
Război proprietarilor neglijenţi
Iniţiativa nu este singulară. Echipa Primăriei Slănic Moldova a declanşat un război împotriva proprietarilor construcţiilor părăginite şi caselor neîntreţinute din staţiune. Astfel, a fost întocmită o inventariere a acestor clădiri şi dacă proprietarii nu vor schimba aspectul imobilelor în cauză până la 30 mai, ei sunt pasibili de o penalizare cu sută la sută a impozitului pe care îl au de plătit. Primarul oraşului-staţiune Slănic Moldova, Gheorghe Baciu spune că „sunt clădiri care dau o stare de nesiguranţă, una din acestea fiind cea a unui hotel din preajma pârtiei de schi, care nu are gard de împrejmuire şi trecând prin zonă vezi cum cad cărămizi şi ţiglă spartă”. Pentru atragerea de turişti în zonă, consilierii locali au mai aprobat un proiect de hotărâre prin care un grup de investitori urmează să amenajeze o stână turistică şi un Parc – Aventura în zona Campingului, la aproape un kilometru depărtare de zona Cascadei.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau