13 farmaciile din Iaşi oferă servicii de testare gratuită COVID-19

farmacii

Dimensiune font:

| 25-01-2022 15:34

Şapte unităţi activează pe raza oraşului, două în Tomeşti şi câte una în Valea Lupului, Târgu Frumos, Valea Adâncă şi Lunca Cetăţuii

În momentul de față, cei ce vor să se testeze gratuit pentru a vedea dacă sunt bolnavi de COVID-19 se pot adresa unui număr de aproape 140 de farmacii din țară, după ce lista lor a fost actualizată de curând. Mai exact, potrivit listei publicate de Ministerul Sănătății (MS), testarea gratuită antigenică rapidă pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 se poate face în 137 farmacii. Acum, cele mai multe farmacii în care se poate face gratuit testul rapid pentru COVID-19 se află în București, unde sunt 20 de astfel de farmacii, în timp ce în județul Prahova sunt 19, iar în județul Iași sunt 13.

Potrivit Ordinului MS nr. 644/2021, testarea se face, în primă fază, cu teste obţinute de farmacii de la MS, în mod gratuit, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în limita stocului disponibil. După terminarea stocurilor de teste gratuite provenite de la MS, farmaciile pot vinde teste rapide, pe care o persoană instruită, din cadrul farmaciei, le poate face pe loc, pentru a depista infectarea cu COVID-19. În urma testării, farmaciile și oficinele vizate de ordin vor emite un buletin de testare, care conține, cel puțin, numele, prenumele, domiciliul sau reședința persoanei testate, rezultatul testării și data la care s-a efectuat testul.

Adrese utile

Potrivit listei Ministerului Sănătăţii, farmaciile din Iaşi care oferă acest serviciu sunt următoarele: Medimfarm Topfarm 2 (str. Sf. Lazăr 47, Iași), Farmacia Indrafarm (str. Luminii 16, comuna Valea Lupului), Help Net (Str.Rediu Tatar nr. 4,bl. 481, parter, Iaşi), Medimfarm Topfarm 1 (Șos. Nicolina 44, Iaşi), Medimfarm Topfarm 1 (Tg. Frumos, str. Cuza Vodă nr. 50), Lara Farm (Iași, str. Calea Chișinăului nr. 170, Lara Farm (Iași, Complex Carrefour Era, Șos Păcurari nr. 121), Lara Farm (Iași, str. Lascăr Catargi nr. 1), Lara Farm (sat Valea Adâncă, comuna Miroslava, str. Livezilor nr. 2), Lara Farm (sat Lunca Cetățuii, comuna Ciurea DJ 248), Sensiblu (Iaşi, B-dul T. Vladimirescu, cămin T17, tronson 4, parter), Sensiblu (sat Tomești, str. D.D. Pătrășcanu nr. 48), Lara Farm (sat Tomești, bl. 44, tronson1, spațiul comercial 5). Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
27/04/2024 07:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Ieșenii, invitați în week-end la „Piața metropolitană”
27/04/2024 07:10

În acest week-end, iesenii sunt invitati in Piata „Dacia”, la prima editie a „Pietei metropolitane”, eveniment organizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Met ...

„Croitorașul cel Viteaz
27/04/2024 06:29

 Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului Luceafărul Iasi incepand din această săptămană: Croitorasul cel Viteaz. „Scenariul realizat de Constantin Brehnescu după povestea F ...

Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
27/04/2024 06:10

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Coadă la pește!
26/04/2024 15:32

* pretul pentru un kilogram de crap este de 30 de lei, in timp ce novacul, fitofagul si carasul se vand cu 15 lei pe kilogram La magazinele cu peste proaspăt si pescarii e forfotă mare. Iesenii vor peste pro ...

Pescării închise de autorități, în Iași
26/04/2024 15:27

Mizerie ascunsă sub ghiveci, gresie spartă si pătată de cateva zile…sunt doar cateva dintre problemele găsite de inspectorii de la Directia Sanitară Veterinară din Iasi veniti in control in pescă ...

CJ Iași sprijină financiar realizarea rețelelor de gaz în 52 de comune
26/04/2024 13:26

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Sute de cupluri care aniversează „nunta de aur” vor fi premiate, la Iași
26/04/2024 09:50

650 de cupluri care sărbătoresc in acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iasi in cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, in Parcul Expozitiei ...

Biletele de călătorie CTP vor fi înlocuite cu carduri
26/04/2024 09:45

* in prima etapă vor fi tipărite aproximativ 50.000 de carduri electronice * acestea vor putea fi incărcate prin intermediul aplicatiei mobile a CTP Iasi, precum si de la automatele de bilete si punctele de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei