130.000 de români suferă de epilepsie
Dimensiune font:
* Bacăul va găzdui pe 2 iunie, începând cu ora 10, cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, Epilepsy Challenge, organizat de Telepilepsy – reţeaua de telemedicină în epilepsie
Municipiul Bacău este unul dintre cele zece oraşe din România în care va avea loc în acest an crosul şi unde funcţionează unul dintre cele şase centre ale reţelei Telepilepsy, iar Epilepsy Challenge este „un apel de susţinere a pacienţilor de epilepsie, o invitaţie la solidaritate faţă de semeni”.
Epilepsy Challenge este un cros de 5 kilometri cu caracter participativ, necronometrat, organizat pentru strângerea de fonduri pentru achiziţia de minim patru noi aparate video EEG pentru centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în oraşele în care acestea nu există, pentru înfiinţarea unui centru naţional de sprijin psihologic al părinţilor care află acest diagnostic pentru copilul lor şi de sprijin psihologic al adolescenţilor care află acest diagnostic. La acest eveniment sunt invitaţi să participe atât profesioniştii din domeniul sănătăţii – medici, farmacişti, asistenţi medicali -, cât şi publicul larg care manifestă solidaritate faţă de semenii noştri care se confruntă cu această afecţiune.
În România, oficial sunt înregistrate 130.000 de persoane cu epilepsie, dar numărul real se apropie de 400.000. Epilepsia este o problemă medicală, dar şi socială, pentru că provoacă o suferinţă imensă pentru pacienţi şi membrii familiilor lor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau