15 ani de închisoare după ce şi-a ucis bebeluşul
Dimensiune font:
La patru ani după fapte, Ana Maria Surliac, care, în vara lui 2013, şi-a ucis nou-născutul, a primit 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Acestei pedepse i se adaugă una de patru luni de închisoare pentru profanare de morminte, urmând ca, după contopirea celor două condamnări, să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani de închisoare. În iunie 2015, tânăra de 28 de ani a fost condamnată de Judecătoria Vaslui la un an de închisoare cu suspendare pentru „uciderea nou-născutului săvârşită de mamă”. Dar procurorii au făcut apel, iar magistraţii Curţii de Apel Iaşi au desfiinţat în sentinţa şi au schimbat încadrarea juridică a faptelor. Ei au dispus rejudecarea cauzei la Tribunalul Vaslui, de data aceasta acuzaţiile fiind de omor deosebit de grav şi profanare de morminte. Sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau