150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian
Dimensiune font:
Marele pictor Ştefan Luchian, a fost omagiat sâmbătă la Botoşani. Născut pe data de 1 februarie 1868, poetului plastic al florilor i s-a adus un omagiu chiar la el acasă, în oraşul Ştefăneşti, prin depunerea de jerbe de flori la bustul din curtea casei memoriale.
„Cel mai frumos gest de respect faţă de unul din geniile Botoşanilor e acela că s-au finalizat lucrările de reabilitare la casa memorială, rod al unei fructuoase colaborări între comunitatea locală şi Muzeul Judeţean. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte spre direcţia introducerii acesteia în circuitul turistic, să fie amenajat atelierul de creaţie în vederea organizării de tabere pentru tinere talente”, a declarat senatorul Costel Şoptică.
Evenimentul a continuat la Biblioteca oraşului, în incinta căreia a fost amenajată o expoziţie de pictură a unor elevi de gimnaziu şi liceu. Un moment de o încărcătură emoţională puternică a fost prezentat de către un grup de eleve care a expus o suită de informaţii referitoare la viaţa şi opera lui Ştefan Luchian precum şi un program artistic, talentul şi implicarea lor fiind răsplătite cu premii.
Invitaţii speciali au fost Aglaia Corneanu, pictoriţă talentată, un adevărat om de cultură care a înfiinţat „Fundaţia Ştefan Luchian”, şi Ana Florescu, muzeograf, ambele au ridicat opera pictorului botoşănean Ştefan Luchian la rang de cinste, acolo unde, de altfel, se află de zeci de ani şi prin intermediul căreia, numele judeţului Botoşani este cunoscut şi peste hotare.
Alina CALINIUC
Operele sale se vând şi cu sute de mii de euro, tabloul „Două fete” s-a vândut cu 300.000 euro, preţ record pentru licitaţiile din România, iar „Anemone” s-a vândut cu 150.000 euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau