20 de tone de furaje făcute scrum din joaca cu focul a unor puşti
Dimensiune font:
Luni (22 septembrie) după amiază , Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje, în localitatea Zăpodeni. Pentru localizarea, protejarea vecinătăţilor şi lichidarea incendiului, având în vedere cantitatea mare de furaje, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Detaşamentului Vaslui, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În momentul sosirii pompierilor militari la faţa locului, pompierii voluntari din localitate acţionau pentru prevenirea extinderii incendiului către locuinţa proprietarului. Pentru lichidarea incendiului refularea apei s-a făcut cu jet pulverizat, urmărind stingerea scânteilor produse şi transportate de curenţii de aer şi protejarea suprafeţelor învecinate, concomitemt cu răscolirea permanentă a furajelor. Focul a distrus douăzeci tone de furaje, din care douăsprezece tone fân şi lucernă şi opt tone coceni, trei metri cubi lemn de foc şi cinzeci metri liniari gard din scândură. Au fost salvate locuinţa, adăpostul de animale şi alte anexe din gospodărie. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost generat de jocul copiiilor cu focul.
Incendiu în Cimitirul „ Sf. Toma” din Huşi
Şi tot luni, în jurul orei 21.04, Secţia de Pompieri Huşi a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs în incinta Cimitirului „ Sf. Toma” din municipiul Huşi. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, lichidând incendiul în aproximativ zece minute. Flăcările au distrus doi metri liniari de gard din scândură. Cel mai probabil acesta a fost generat de un foc făcut pentru igienizare, lăsat nesupravegheat, care sub acţiunea curenţilor de aer s-a extins către gardul cimitirului.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau