210 absolvenţi ar putea fi angajaţi
Dimensiune font:
210 absolvenţi de liceu au fost selectaţi la Bursa locurilor de muncă pentru încadrare
În cadrul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată vineri, 26 septembrie 2014, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, persoanele care doresc să se angajeze au avut de ales dintr-un număr de 240 locuri de muncă puse la dispoziţie de 52 agenţi economici din judeţ. Acţiunea s-a desfăşurat concomitent în Vaslui (la sediul Centrului de Resurse Judetean pentru Asistenta Educationala), Bârlad (Cantina de Ajutor Social) şi Huşi (Casa Armatei), începând cu ora 900. „Dintre cei 1.649 de agenţi economici din judeţ contactaţi de către AJOFM Vaslui, în vederea identificării cererii de forţă de muncă, au confirmat participarea la bursă 52 care oferă 240 locuri de muncă vacante (la Vaslui 22 firme oferă 103 locuri de munca, la Bârlad 8 firme – 63 posturi şi la Huşi 22 firme – 74 posturi). Dintre acestea doar două locuri de muncă sunt pentru persoane cu studii superioare şi 238 persoanelor fără studii superioare. Printre meseriile cele mai solicitate se numără: pentru persoanele cu studii superioare: funcţionar economic şi secretara, iar pentru persoanele fără studii superioare oferta este formată din: tehnician alimentaţie publică,vânzător, amanetar, macelar,patiser, ospatar, bucatar, agent asigurari, tamplar, şofer, operator confectioner articole din textile, manipulant marfuri si altele”, ne-a spus Alina Toporăscu,purtător de cuvânt la AJOFM Vaslui.
In baza protocolului încheiat între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la Bursa locurilor de munca au fost invitaţi să participe şi elevii claselor a XIIa din cadrul liceelor din judeţ, acţiunea organizată de AJOFM Vaslui oferindu-le viitorilor absolvenţi posibilitatea unui prim contact cu piaţa muncii.De asemenea, absolvenţi prezenţi la Bursa locurilor de munca le-a fost prezentată o scurtă descriere a proiectului “YES- Young Europeans Startup”, proiect finantat de Comisia Europeana, prin Programul Invăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Grundtvig Parteneriate pentru Invăţare.Proiectul are ca parteneri instituţii din Republica Cehă, Grecia, Italia, Marea Britanie, Turcia şi România şi ca parteneri locali, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui, 11 licee şi agenţi economici din judeţul Vaslui.
Proiectul, prin obiectivele, activităţile sale şi procesul de învăţare vizat, încearcă să sprijine tinerii (16-30 ani)din ţările partenere, din interiorul şi din afara UE (considerând Turcia ţară candidată) să fie mai bine pregătiţi pentru viaţa profesională şi socială, echipându-i cu noi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi în domeniul educaţiei antreprenoriale, dezvoltându-le creativitatea şi spiritul inovativ pentru a putea valorifica oportunităţile financiare şi economice oferite de programele UE pentru IMM-uri (inclusiv startups).
La bursa organizata anul acesta pentru absolvenţii promoţie 2014 au participat 1.237 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă din care 711 absolvenţi ai promitiei 2014. Au fost selectaţi în vederea încadrarii un număr de 210 de absolvenţi.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau