370.000 de euro din traficul de persoane
Dimensiune font:
Din cei peste un milion de euro proveniţi din infracţiuni şi confiscaţi de instanţele băcăuane, traficul de minori şi de persoane reprezintă aproape jumătate. Tribunalul Bacău se situează pe locul al doilea la nivel naţional cu cele mai mari confiscări. Judeţul ocupă locul al treilea la nivel naţional în ceea ce priveşte traficul de persoane
Într-o interpelare referitoare la victimele traficului de persoane exploatate prin muncă, făcută de senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan a oferit o serie de informaţii îngrijorătoare. Astfel, Bacăul se situează pe locul 3 în ţară în ce priveşte traficul de persoane.
În răspunsul trimis senatorului PSD Bacău, ministrul de Interne a afirmat că „în anul 2016, la nivel naţional, structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au desfăşurat activităţi, prin delegare, într-un număr de 122 dosare penale având ca obiect comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane, în scopul exploatării prin muncă forţată (26% dintre acestea au vizat traficul de persoane intern, celelalte având ca obiect traficul de persoane transfrontalier în state precum Marea Britanie, Spania, Germania, Cehia, Austria, Belgia, Italia, Suedia, Slovacia, Cipru, Franţa)”.
67 de victime în Bacău şi Neamţ
Conform datelor furnizate de către Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în cursul anului 2016 au fost identificate şi implementate în baza de date SIMEV (Sistemul Integrat de Monitorizare a Victimelor Traficului de Persoane) a ANITP un număr de 130 de victime ale traficului de persoane exploatate prin muncă forţată, dintr-un total de 756 de victime identificate (reprezentând un procent de 17,2%). „În ceea ce priveşte judeţul Bacău, ca judeţ de domiciliu al victimelor exploatate în anul 2016, menţionăm că acesta ocupă locul 3, cu un număr de 41 de victime. Dintre acestea, 22 victime au fost exploatate în ţară”, a specificat ministrul Carmen Dan. În total, nu mai puţin de 67 de victime au fost înregistrate şi identificate anul trecut de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Bacău ca urmare a solicitărilor DIICOT Bacău şi Neamţ. Cele mai multe (47) au fost în judeţul Bacău, restul fiind din Neamţ. Cele mai multe victime (62) sunt femei, dintre care 18 minore, iar cinci sunt bărbaţi. 40 provin din mediul rural. Din statisticile întocmite de poliţiştii şi psihologii Centrului Regional Bacău al ANITP reiese că 62 dintre victime au fost exploatate sexual în Germania (două victime), Irlanda (5), Norvegia (una), Italia (6), Spania (3), Austria (3), Marea Britanie (una), cele mai multe cazuri fiind în România, cu 41 de victime, din care nouă tentative. „În general, victimele provin din familii defavorizate, familii în care controlul este foarte diminuat, de obicei aceste fete prezintă abandon şcolar sau au probleme la şcoală, poate chiar sunt abuzate în familie. Atunci intervine respectivul «lover boy», prima verigă din reţea. De obicei fetele se îndrăgostesc de cel care urmează sa le traficheze. Sunt persoane destul de tinere, care au un şarm aparte, sunt foarte îngrijite, un adevărat lover boy”, a spus comisarul şef Ioan Munteanu, şeful Centrului Regional Bacău al ANITP.
Ca şi vârstă, 18 dintre victime sunt minore, cu vârsta între 14 -17 ani, 33 de fete şi trei bărbaţi au între 18- 24 ani, ponderea cea mai mică-13-, din care 11 femei şi doi bărbaţi, fiind reprezentată de victimele trecute de 25 de ani. Poliţiştii spun că, de regulă, traficanţii de persoane se orientează spre victimele din mediul rural, cu situaţie materială precară şi fără o pregătire, sau cu o pregătire medie.
Sute de mii de euro din traficul de persoane
Din cei peste un milion de euro proveniţi din infracţiuni şi confiscaţi de instanţele băcăuane, traficul de minori şi de persoane reprezintă aproape jumătate. Tribunalul Bacău se situează pe locul al doilea la nivel naţional cu cele mai mari confiscări din spălare de bani, trafic de minori, infracţiuni privind mijloace de plată electronică şi trafic de persoane. În total, Tribunalul Bacău a confiscat sau pus sub sechestru bani şi bunuri proveniţi din spălare de bani (347.790 de euro), trafic de minori (330.288 euro), fraudă informatică (170.778 euro), trafic de persoane (30.985 euro), înşelăciune (27.713 euro), contrabandă (22.499 euro), trafic de droguri (16.600 euro) şi fraudă informatică (10.923 euro).
Florin CRĂCIUN
În acest moment, în evidenţele Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Bacău sunt în evidenţă, în total, 118 victime.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau