40.000 de euro de la UE pentru o afacere
Dimensiune font:
O familie din Solonţ, care s-a apucat de albinărit, primeşte de la Uniunea Europeană 40.000 de euro nerambursabili pentru dezvoltarea afacerii. Mirela şi Rădut Şerban vor beneficia în următorii trei ani de 40.000 de euro pe Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Valoarea maximă a unui astfel de sprijin este de 50.000 de euro. Proiectul a fost depus la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bacău. În maximum 30 de zile, familia va primi banii în cont. Prima tranşă este de 75% din total, iar în maxim trei ani vor primi şi a doua tranşă, de 25%, după ce vor îndeplini obiectivele pe care şi le-au propus în planul de afaceri. Ei vor putea, astfel, să achiziţioneze o remorcă apicolă, o centrifugă performantă pentru mierea de albine şi faguri artificiali. Obligaţia principală este ca prisaca de 230 de stupi să nu scadă.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau