6.000 de bolnavi sunt în pericol
Dimensiune font:
Nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de banii tot mai puţini, medicii de familie din patru comune au plecat peste hotare, iar alţii au anunţat că urmează să îşi încheie activitatea * în urmă au rămas pacienţii pe care nu mai are cine să-i trateze * ca să nu moară cu zile, trebuie să parcurgă zeci de kilometri cu autobuzul până la cel mai apropiat cabinet
În comuna vasluiană Pochidia aproximativ 1.800 de oameni nu au medic, iar la Coroieşti, aproape 2.200 de suflete au rămas fără asistenţă medicală primară de la sfârşitul anului trecut. Şi la Arsura sunt într-o situaţie asemănătoare 1.619 persoane. Situaţia a apărut după ce medicii de familie au plecat. „În aceste comune nu se asigură asistenţa medicală. Medicii de familie au plecat. Singura soluţie pe care o au oamenii este să se înscrie pe listele altor specialişti. Problema este că trebuie să meargă în localităţile învecinate pentru un consult sau o reţetă”, a declarat Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Toate cele trei comune fără medic de familie sunt la cel puţin 20 de kilometri de cel mai apropiat oraş, distanţă pe care pacienţii trebuie să o parcurgă acum cu autobuzul pentru a beneficia de un consult medical. Şi locuitorii din Vutcani şi Găgeşti urmează să rămână fără asistenţă medicală. Medicii au anunţat deja că vor renunţa la cabinete şi vor pleca în străinătate.
Jale în dispensarele de la sate
Cu multe cabinete care arată groaznic, cu acoperişuri găurite, cu scaune şi canapele cârpite şi instalaţii improvizate, făcute toate dintr-o economie la sânge, fără bani de salarii pentru asistente, aşa arată medicina din satele vasluiene.
Subfinanţarea îi pune pe oamenii din acest sector în situaţii limită. Ei trebuie să asigure tratamente la standarde ridicate din nimic, şi practic sunt nevoiţi să facă minuni cu mâinile goale. La o populaţie de aproape 480.000 de oameni, în judeţul Vaslui există în prezent 173 de cabinetele de medicină de familie, cu o medie de 2.764 de pacienţi înscrişi la un medic, rezultând un deficit de 90 de specialişti.
„Vorbim de o asistenţă medicală precară din cauza presiunii care este pe un singur medic”, a subliniat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Situaţia nu se poate rezolva prea curând fiindcă puţini specialişti vor să lucreze la sate.
Ovidiu IANCU
„Singura soluţie pe care o au oamenii este să se înscrie pe listele altor specialişti” – Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau