6 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat concubina
Dimensiune font:
Vasile Vârlan, vasluianul care şi-a înjunghiat concubina pentru că voia să plece la muncă în Italia, va sta la pușcărie * bărbatul a încercat să se spânzure, însă a fost salvat de ginerele său
O dispută domestică dintr-o gospodărie din satul Burgheleşti, comuna Tanacu (județul Vaslui), era cât pe ce să aibă un final tragic. După decesul soţului său, care, pe fondul consumului de alcool, s-a sinucis cu un an înainte, Iulia Penişoară, în vârstă de 41 de ani, mamă a 3 copii, a decis să-şi refacă viaţa alturi de un vecin, Vasile Vârlan. Ulterior, femeia a hotărât să plece în Italia, acolo unde deja lucra una din fetele ei, care i-a găsit şi ei un loc de muncă.
La începului lunii noiembrie 2016, femeia a încercat să discute despre plecare cu concubinul ei, şi, din acest motiv, între cei doi a izbucnit o ceartă. Neţinând cont de faptul că de faţă este o altă fată a femeii, în vârstă de doar 14 ani, bărbatul, supărat, a pus mâna pe un cuţit, cu care şi-a înjunghiat concubina de patru ori, în torace, abdomen şi coapsă. Imediat după aceea, speriat, şi-a sunat un ginere căruia i-a povestit ce făcuse, după care a încercat să se sinucidă. A fost găsit la timp de ginerele său, care a tăiat frânghia cu care Vârlan se atârnase de un pom din grădină. Transportată de urgenţă la spitalul din Vaslui, victima a avut nevoie de mai multe operaţii, medicii considerând că loviturile de cuţit primite i-au pus în pericol viaţa.
După ieşirea din spital, unde fusese internat ca urmare a tentativei de suicid, Vasile Vârlan a fost arestat preventiv şi ulterior trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Pentru că bărbatul nu a tăgăduit nici un moment faptele, procesul a durat foarte puţin şi, la mai o lună de la trimiterea lui în judecată, Tribunalul Vaslui a dat sentinţa în acest dosar.
Judecătorii au decis condamnarea lui Vasile Vârlan la 6 ani de închisoare cu executare, şi o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi timp de 4 ani, stipulând totodată înştiinţarea de îndată a victimei cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului. Chiar dacă victima a renunţat la orice pretenţii materiale din partea celui care, într-o clipă de rătăcire, era să o omoare, Vârlan va trebui să achite totuşi suma de aproape 6.500 lei, cheltuieli de spitalizare către SJU Vaslui, la care se adaugă alţi 700 lei, cheltuieli de judecată. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată atât de condamnat cât şi de victimă ori procurori, în termen de 10 zile. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau