7 milioane de lei pentru tratamente în străinătate
Dimensiune font:
Anul trecut, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ a decontat peste 7 milioane de lei pentru tratamentele nemțenilor în străinătate
Sute de asiguraţi din județ au beneficiat de servicii medicale în statele Uniunii Europene. Decontarea contravalorii serviciilor medicale acordate acestora, s-a făcut în baza formularelor europene şi a cardurilor europene, respectiv certificate provizorii de înlocuire a cardurilor. În cursul anului 2014, CAS Neamt a plătit în baza documentelor internaţionale, servicii medicale în valoare de 7.073.300 de lei. Decontările au fost pentru asigurații care au beneficiat, în anii trecuți, de tratamente care nu au putut fi efectuate în România, precum și pentru cei care au beneficiat de servicii medicale pe baza cardurilor europene de sănătate. „Cifrele sunt oarecum relative, având în vedere că noi primim și acum de la unitățile sanitare din străinătate, decontări din 2012”, a precizat Radu Firăstrău, preşedinte director al CAS Neamţ.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau