„Au plecat foarte mulţi tineri, iar din urmă nu am pus nimic”
Dimensiune font:
Primarul municipiului Vaslui este îngrijorat de plecarea tinerilor dintr-un oraş îmbătrânit, în care nu se mai găseşte forţă de muncă. „Au plecat foarte mulţi tineri, iar din urmă nu am pus nimic. Dacă nu se iau măsuri vor fi probleme. Unde sunt şcoli profesionale, nu se înscrie nimeni. Trebuie pregătit totul din timp, pentru ca tinerii să nu facă cursuri de diplomaţie, care nu sunt căutate pe piaţa muncii. Toţi se îndreaptă, astăzi, spre medicină. Părinţii vor să aibă copiii la şcoli bune”, a spus Vasile Pavăl. Majoritatea celor care pleacă la facultate nu se mai întorc în Vaslui, preferând oraşe care oferă salarii mai mari sau străinătatea. „Ar trebuie să avem o reacţie, să îi întrebăm pe aceşti tineri ce îi determină să plece? Ai fost în facultate şi ai finalizat studiile, dar apoi ai căutat altceva pe piaţa de muncă din ţară? Nu tinerii vor schimba ceva? Eu spun că avem posibilitatea să ne dezvoltăm şi la noi, dar trebuie încercat acest lucru”, a mai spus primarul. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau