A cerut să vadă PLICUL în care s-a dat ŞPAGA!
Dimensiune font:
Un inculpat din dosarul de corupţie de la Universitatea „Petre Andrei” a făcut o cerere mai puţin obişnuită * acesta a solicitat să fie adus în instanţă un... plic * judecătorii au respins solicitarea formulată de prodecanul Facultăţii de Drept
Un acuzat din cadrul „Lotului UPA” le-a cerut judecătorilor să oblige DNA să aducă în instanţă presupusul plic în care s-ar fi dat şpaga. Însă magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins această cerere, care a fost formulată la ultimul termen al procesului.
„Instanţa respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Drugă Dan Florin, prin apărător ales, privind solicitarea de la DNA Iaşi a plicului original în care se afla suma de bani identificată în servieta inculpatului pe data de 6 iunie 2016. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei”, au precizat magistraţii ieşeni. De asemenea, judecătorii au decis amânarea cauzei pentru data de 5 mai 2017.
Amintim că, în acest dosar, au fost trimişi în judecată fraţii Sorin şi Cristian Bocancea, din cadrul Universităţii „Petre Andrei”. Pe lângă cei doi, mai sunt acuzaţi cadrul didactic Mark Bucuci, prodecanul Facultăţii de Drept, Dan Florin Drugă, dar şi afaceristul Dan Melinte.
De unde a pornit scandalul
Reprezentanţii DNA au precizat că, în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept penal, ar fi cerut, prin intermediul lui Melinte, suma de 18.900 de lei de la un student pentru a-l promova pe acesta direct în anul al treilea.
În ceea ce îl priveşte pe studentul care ar fi dat mita, acesta ar fi urmat să fie promovat, deşi nu susţinuse examenele aferente anilor de studii, nu s-ar fi prezentat la cursurile obligatorii şi nici nu ar fi achitat taxele de şcolarizare prezăvute de regulamentul unităţii de învăţământ.
Oamenii legii au adăugat că, în ziua flagrantului, rectorul Sorin Bocancea, pentru a îngreuna ancheta procurorilor, nu ar fi predat organelor de anchetă cataloagele aferente anului I de studiu de la Facultatea de Drept, invocând că actele respective s-ar fi aflat într-un alt loc decât sediul instituţiei. Procurorii cred că, de fapt, Bocancea nu ar fi vrut să predea cataloagele pentru a-l ajuta pe Drugă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau