„Dacă aș putea schimba lumea, aș deschide mai multe ferestre și aș planta mai multe semințe pentru Cunoaștere și Iubire!”

 Dialog cu prof. univ. dr. Daniela Șuteu, de la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” Iași

 

- Dacă ar fi să fiți portretizată într-un tablou, cum v-ar plăcea să aratăți? Cum v-ați imagina portretul dvs imortalizat pe o pânză? - Ohh, interesantă întrebare! Nu cred însă că e important cum aș vrea eu să arăt, ci cum mă vede, mă percepe cel care realizează portretul. Pentru că, indiferent de ceea ce eu cred sau îmi doresc, portretul vă arăta întotdeauna percepția celui care vine în contact cu mine, cum mă vede și mă simte.

- De ce ar fi să acceptați o astfel de provocare?

- Este o provocare pe care azi sunt pregătită să o accept din curiozitatea de a afla cum mă văd cei din exteriorul meu. S-ar putea să îmi placă sau nu. Dar categoric vă fi un punct spre o schimbare, continuitate sau dezvoltare.

- Cine este dna Daniela Șuteu? Cum v-ați ales profesia? Ce v-a adus profesia?

- Daniela Șuteu este o persoană care iubește enorm marea, care și-a dorit și își dorește să deschidă sau măcar să întredeschidă ferestre spre cunoaștere tuturor celor care au ajuns să îi fie studenți sau parteneri pe drumul vieții. Ferestre spre ei, spre o profesie minunată și spre lumea înconjurătoare. Apoi sunt mama a doi copii, sotie și tovarăș de drum pentru cei de lângă mine. Pentru profesia actuală am optat fascinată fiind de ceea ce văzusem la tata. Mi-am petrecut ceva timp în copilăria timpurie prin laboratoare, cu creta pe tablă, în miros de chimicale și cu mulți oameni în jur. Mi-au plăcut chimia și fizica, dintre științele exacte, după literatură. Fizica și literatura pentru că m-au fascinat profesoarele, chimia îmi aducea liniște și un fel de libertate – simțeam că fac parte din poveste, mă mișcam cu siguranță și îmi plăceau provocările. Am și avut parte de trei profesoare de chimie excepționale care au înțeles ce vreau, ce pot și cât pot. În trendul anului 1986, medicina a fost doar o tentație, psihologia un vis, iar chimia, respectiv ingineria chimică a fost ancorarea în realitatea pragmatică a momentului. Am făcut parte din prima generație de absolvenți ai studiilor superioare fără repartiție oficiala de la minister. Cu toate acestea, au existat câteva locuri venite la facultate în vara lui 1991: 10 ca cercetător la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, 10 că inginer la Antibiotice și 4-5 posibilități de concurs la Facultatea de Chimie Industriala (pe atunci, azi Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”) în cadrul Institutului Poliehnic (actualmente Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”) ca și preparator. Media mi-a permis să aleg și am ales facultatea, unde am și rămas până astăzi. Profesia mi-a adus exact ceea ce îmi doream: lucrul, contactul cu mulți oameni. Nu au fost doar vremuri roz, dar în mijlocul studenților mi-am regăsit mai mereu echilibrul. Pentru că în fața lor trebuie să fii ceea ce ei au nevoie și nimic altceva (tristețe, dureri, probleme personale, angoase ar trebui puse în astepare) nu își are rostul. E prima lecție care mi-a fost predată la începutul acestui drum și s-a dovedit a fi cea mai valoroasă și prețioasă. Parcurgerea tuturor treptelor în cariera profesională mi-a oferit numeroase oportunități, dar și lecții: de a învăța despre și pentru mine, de a cunoaște extrem de mulți oameni, de a înțelege tinerii de după mine, de a învăța cum rămâi tu într-o lume aflată în permanentă schimbare, de a oferi fără să aștepți nimic în schimb, de a te bucura de reușita și succesul celui cu care ai lucrat (student, coleg), de a nu trage concluzii înainte de a interacționa și înțelege, răbdare și perseverență pentru a-i învăța pe cei care depind de tine ABC-ul unei profesii, încăpățânare pentru a atinge obiectivele trasate, capacitatea de a aprecia și mulțumi fiecărui om cu care am interacționat, deschiderea spre a învăța în permanență de la fiecare generație de studenți.

- Între atât de multe daruri nu au fost nicio pierdere?

- Nu am găsit pierderi în adevăratul sens al cuvântului. Le-aș numi pe unele „ținte mai greu de atins”, dar nu imposibile sau activități puse în așteptare sau încetinite ca și timp de realizare, deși îmi doream enorm să le fac pe ele mai întâi. Aici aș include învățarea și perfecționarea în a face slalom și compromisuri constructive pentru a menține un echilibru în viață: familie, profesie și timpul cu mine. Dar, cu toate acestea, îmi place ceea ce fac, chiar daca abia azi, ciudat nu ?, am și momente când pare că nu înțeleg încotro se îndreaptă lumea. Dacă ar fi să o iau de la capăt, categoric tot aici m-aș orienta. Poate aș face lucrurile altfel, mai cu blândețe unele sau accelerându-le pe altele. Poate aș negocia cu timpul să păstrez mai multa vreme lângă mine anumiți oameni dragi care mi-au fost părinți, mentori sau colegi și aș avea mai mult curaj să mă despart de alții, atunci când lecția lor va fi fost predată.

- Sunteți un om activ în domeniul carității. V-a ajutat statutul de femeie sau doar doar proiectele au contat?

- Consider că atunci când vine vorba de caritate singurul lucru care contează și motivează sunt proiectele și dorința de a contribui la ceva bun și bine pentru comunitate. Unele proiecte se lipesc de mine la prima vedere, altele au îngeri protectori care îmi sunt inspirație și mă motivează.

- V-ați simțit vreodată marginalizată din cauza statutului de femeie? Ce ați făcut în acel moment?

- Sincer, nu am simțit asta niciodată. Dacă ținem cont că activez într-un domeniu cu mai multe doamne decât domni, e greu de vorbit despre marginalizare ca femeie. Sau poate eu nu am avut aplecare spre acest subiect.

- Se vorbește multe despre discriminarea feminină. V-ați simțit vreodată discriminată în raport cu domnii? Sau poate cu unele doamne?

- Da, este încă un subiect delicat. Eu, însă, nu m-am simțit discriminată. Dacă au fost astfel de intenții eu nu le-am perceput ca atare, nu le-am dat o prea mare atenție sau eram mult prea începătoare pentru a le sesiza. Am preferat că anumite incidente să le consider „neînțelegeri” decât „discrimare” și să merg mai departe spre ceea ce eu aveam ca țintă. Astăzi aleg să mă concentrez în alte direcții atunci când ceva nu coincide cu ideile sau principiile mele, înainte de a fi tentata să cataloghez incidentul că „discriminatoriu”.

- Sunteți cadru didactic. Cum sunt studenții dvs? Ce face diferență fata de studenția dvs?

- Studenții s-au schimbat odată cu vremurile, dar de fiecare dată ei nu au ieșit prea mult din caracteristica generala a timpului căruia i-au aparținut. Elementul comun este tinerețea, prospețimea și inocența gândurilor și așteptărilor, dorința de a înțelege, învăța, evolua, performa, încrederea cu care își construiesc visuri și țin să le urmeze. Au avut și au un mod specific de evaluare a informațiilor și condițiilor ce li se oferă. Unii știu exact ce vor și accesează multe activități pentru a se dezvolta nu numai profesional, ci și personal, alții mai sceptici caută să ia parte mai mult la ceea ce li se potrivește profilului lor decât la ceea ce e în trend în materie de învățare și autoeducare. O altă categorie vine la cursuri și doar atât, debusolați de instabilitatea socială, politică și economică. Dacă găsești modalitatea adecvată de abordare, considerându-i mai degrabă parteneri în actul educațional, cu delimitarea clară a limitelor decât impunând forțat o catedră între cadru didactic și student, poți avea surprize și satisfacții profesionale dintre cele mai plăcute. Rețelele sociale ne permit azi contactul pe perioade lungi cu unii și după terminarea studiilor și sunt extrem de bucuroasa că și-au găsit un drum al lor care îi face fericiți și le conturează o viață cu sens. Fără a vorbi de excepții, marea majoritate se încadrează perfect lumii din jurul nostru. Studenții anilor `80-`90 nu aveau atâtea mijloace de informare, dar aveau în schimb dorință de a-și trai viață la maximum, în condițiile acelui prezent. Activitatea didactică era cu prezență obligatorie și se făcea cu conștiinciozitate de ambele părți, cel puțin eu așa am perceput-o. Distracția era din orice și cu toață lumea, astfel că momentele din afara scolii reprezintă și astăzi amintiri prețioase. Se învăța asiduu și pentru medie, căci stătea la baza repartiției, dar erau și numeroase ieșiri în grupuri mari în tabere, excursii, oriunde în natură sau la terasele vremii. Erau și petreceri organizate ad-hoc sau anunțate la care fiecare venea cu ce avea. Studenții erau tot studenți, veseli și cu poftă de viață, deosebirea venind de la faptul că atunci cam știai care era parcursul imediat următor studenției, iar astăzi totul e o nebuloasă.

- Erau pata de culoare în cenușiul vremurilor.

- Contează să extragi ceea ce este bun din perioada trăită, să înveți niste lecții generale care să te ajute să te adaptezi contextului de la un moment dat și să mergi mai departe pentru a-ți atinge visul.

- Cum arată un sistem educațional perfect, în opinia dvs? Dacă ar fi să schimbați sistemul educațional, de unde ați începe și ce ați face?

- Nu cred că mi-aș dori un sistem perfect, dar perfectibil da. Perfect pentru mine e ceva static și utopic, perfectibil lasă loc unei continue schimbări, inovației, flexibilității, adaptării la context. Dacă mi-aș pune problema unei schimbări, m-aș opri la cadrele didactice, la aducerea în sistem a acelora cu adevărat pasionați de ceea ce urmează să fie, și abia ulterior aș evalua pregătirea profesională. Dacă ești pasionat de ceea ce faci, vei fi curios și vei căutasingur să descoperi noul, vei adapta și te vei adapta, te vei autoeduca în permanență, vei transmite auditoriului pasiunea ta pentru ceea ce predai și vei urmări învățarea, educarea celui din fața ta și nu doar nota sau bifarea unei activități.

- Vorbiți cu pasiune despre mentorii dvs.

- Îmi este realmente dor de primii mei profesori: în clasa a doua m-a fascinat limba franceză pentru că eram vrăjită de profesoară, ceea ce nu s-a întâmplat în clasa a cincea cu limba engleză. Primii pași în fizică și chimie (în clasele a șasea și a șaptea) i-am făcut alături de două doamne extraordinare, fascinante prin modul în care ne-au introdus în acele lumi, cu unele menținând legătură și după facultate. În școală generală și liceu mi-aș fi dorit că orele de literatură să dureze toată săptămână. Acești primi profesori pe care i-am avut ne-au conturat destinul mie și multor colegi de clasa, ne-au ajutat să ne descoperim pasiuni, ne-au încurajat să facem alegeri. Deși viața era cum era atunci, simțeam că în sala de clasă ei erau acolo doar pentru noi. Și mai e un element care azi contrastează puternic cu atunci: părinții nu interveneau în actul didactic, peste autoritatea și profesionalismul profesorului. Era o delimitare foarte clară între autorități, care nu era definită scriptic, ci moral

- Familie, carieră, copii... Cum ați integrat acest roluri în viață dvs? Cum ați reușit să păstrați echilibrul?

- Dacă tot studiam zilnic numeroase echilibre chimice, în afara serviciului a trebuit să exersez un alt tip de echilibru, cu factori de influență imprevizibili. Știam că de stabilitatea lui depinde totul: evoluția copiilor, familia în ansamblu și eu. Cam 15 ani a fost un fel de sport extrem, dar astăzi sunt tare mândră și mulțumită de ceea ce am realizat pe toate planurile. Soțul a fost de multe ori mama numărul 2, a fost acel factor important – catalizator - care intervine astfel încât echilibrul să nu se perturbe ireversibil, pentru că a înțeles ce îmi place și ce doresc să fac. Părinții mi-au fost umbrela și plasa de salvare, copiii au crescut cu un cadru didactic, destul de rigid, alături și acasă, ceea ce nu cred că le-a fost ușor întotdeauna. De la un punct însă, ei mi-au devenit un veritabil profesor pentru a înțelege puțin din psihologia noilor generații și a opera ceva schimbări în modul de abordare. Tuturor le sunt extrem de recunoscătoare și le mulțumesc.

- Într-o lume a divergentelor, în care domnii par să domine, ce rol vă oferiți? Și de ce?

- Nu aș renunța la rolul pe care îl am, deoarece îmi place și mă mulțumește. Să continuu să deschid fereste de cunoaștere, mai mari sau mai mici, îmblânzind provocările vremurilor și să fiu o inspirație pentru cei care îmi sunt tovarăși pe acest drum.

- Dacă mâine ar fi să schimbați lumea, ce ați face?

- Aș deschide mai multe ferestre și aș planta mai multe semințe pentru Cunoaștere și Iubire!

A consemnat Maura ANGHEL