A furat un rucsac plin cu manuale şcolare şi-l aşteaptă ani grei de puşcărie

images

Dimensiune font:

| 12-10-2022 08:15

*  individul a fost deja condamnat pentru fapte similare * mai nou, e trimis în judecată şi pentru conducere fără permis


Ionel Alexandru Avan (23 de ani) e unul dintre cei mai prolifici spărgători de locuinţe care a operat, în ultima vreme, pe raza municipiului Iaşi. N-a acţionat niciodată la pont, ci doar după impulsul de moment. De aceea n-a dat niciodată vreo lovitură de mare efect, el rezumându-se doar la furtişaguri mărunte, obiecte fără prea mare valoare. Din nefericire pentru el, acest modus operandi nu l-a scăpat de puşcărie. Pe 19 mai a.c., tânărul s-a ales cu o pedeapsă rezultantă de cinci ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie, condamnare venită în urma comiterii a şase furturi din apartamente. Asta deşi valoarea totală a prejudiciului a fost de numai 1.050 lei.

Infractorul n-a scăpat doar cu atât. Prin încheierea finală de cameră preliminară pronunţată alaltăieri, s-a dispus începerea judecăţii într-un caz de o stupizenie de-a dreptul neverosimilă.

Tot încercând uşile apartamentelor din Cetăţuia, Avan a ajuns şi la cel al unui anume Alexandru N. Acesta uitase să încuie, dormea buştean, astfel încât hoţul a operat în voie. Ar fi putut lua lucruri de valoare, dar i s-a pus pata pe un rucsac ochios, voluminos şi foarte greu. N-a stat să inventarieze conţinutul, l-a luat în spate şi l-a cărat câteva sute de metri, până la un parc din apropiere. Abia aici l-a deschis şi a avut un şoc. Înăuntru erau doar manuale şcolare. N-a apucat să citească, o patrulă de poliţie l-a interceptat, tânărul alegându-se cu un nou dosar penal.

Încă n-a fost stabilit primul termen al procesului, iar veştile proaste continuă. Săptămâna trecută, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi încă un dosar. Pentru conducere fără permis. Pe Avan îl aşteaptă ani grei de puşcărie. Marcel FLUERARU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Doi romi din IASI au dat o gaură la bugetul statului de peste 1 milion de lei, iar Fiscul le-a confiscat
08/06/2024 16:26

 Doi frati de etnie romă, din localitatea ieseană Lunca Cetătuii, au dat o gaură la bugetul statului de 1,32 milioane lei, dar au scăpat de probleme după ce o decizie de acum doi ani a Curtii Constit ...

Sute de mii de ieșeni sunt așteptați la urne, duminică
08/06/2024 13:37

Potrivit Autoritătii Electorale Permanente (AEP), peste 810.000 de ieseni, din care 319.683 in municipiul Iasi, sunt asteptati duminică, 9 iunie, la urne, pentru a-si alege primarii, consilierii locali, consi ...

Sute de candidați, un singur mare proiect – Iașul!
08/06/2024 02:34

Mihai Chirica, actualul primar al Iasului, este favorit la castigarea unui nou mandat de 4 ani in fruntea institutiei la alegerile locale de duminică, 9 iunie, insă potrivit ultimului sondaj de opinie realiza ...

Mihai Chirica    ·  Scrisoare deschisă adresată tuturor ieșenilor
07/06/2024 20:02

  Mihai Chirica    ·    Scrisoare deschisă adresată tuturor iesenilor Dragi ieseni, suntem la finalul ...

Festival de film franțuzesc, la Piatra Neamț
07/06/2024 14:30

Institutul Francez din Romania marchează anul acesta 100 de ani de existentă printr-o serie de evenimente culturale deosebite, dintre care se remarcă cea de-a 26-a editie a Festivalului International Tr&egra ...

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale
07/06/2024 13:49

 Un procuror de la Parchetul de pe langă Judecătoria Răducăneni a fost trimis in judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrans o minoră prin violentă fizică, constand in t ...

Un bărbat s-a înecat în Bistrița. Scafandrii i-au scos cadavrul din apă
07/06/2024 13:30

Scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au scos, vineri, din raul Bistriţa, cadavrul unui bărbat. "Scafandrii au găsit persoana in apropierea microcentralei Roz ...

11 persoane visează la fotoliul de primar, la Piatra Neamț
07/06/2024 13:15

Unsprezece candidaţi, intre care trei femei, s-au inscris in cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ. Dintre aceştia, trei sunt independenţi, respectiv Florentina Luca-Mois ...

Explozie puternică la Dedeman în Botoșani. 12 răniți, o victimă intubată
07/06/2024 11:18

O explozie puternică s-a produs vineri la magazinul de bricolaj Dedeman din Botosani. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Din primele informatii, mai multe persoane au fost rănite, iar pes ...

Explozie puternică la Dedeman în Botoșani. 10 oameni duși la spital / 110 persoane au reușit să iasă din magazin fără să fie răniți FOTO VIDEO
07/06/2024 11:15

 O explozie puternică s-a produs vineri la magazinul de bricolaj Dedeman din Botosani. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Din primele informatii, mai multe persoane au fost rănite, i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei