„În PNL domneşte o indisciplină accentuată”
Dimensiune font:
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că în PNL domneşte o „indisciplină accentuată”, din moment ce directorii liberali ai serviciilor publice deconcentrate nu părăsesc funcţiile pe care şe deţin, cu toate că atât Vasile Blaga, cât şi Alina Gorhiu le-au cerut acest lucru. „Modalitatea mea de a face politică nu vizează ocuparea funcţiilor de directori, pentru că nu cu directorii se câştigă alegerile, ci cu alegătorii. Trebuie, însă, să constat că există o stare de indisciplină accentuată în rândul liberalilor, care nu-i mai ascultă nici pe Vasile Blaga, nici pe Alina Gorghiu. Am auzit chiar eu cum cei doi îi somau pe cei care care sunt membri PNL să părăsească funcţiile publice pe care le ocupă”, a declarat Dumitru Buzatu. Liderul PSD spune că i-a apărat pe membrii PNL care deţin anumite funcţii, pentru că unii dintre ei aveau concursuri la care obţinuseră note de trecere, şi ocupaseră aceste poziţii în mod legal, iar legalitatea trebuie apărată oricând, indiferent de culoarea politică. „Nelămurirea mea în acest moment este mare, văzând că ei nu mai răspund nici la comenzile şefilor, pentru că de regulă la PNL şi la PDL era încetăţenită această manieră, cum ajungeau la guv cum dădeau afară şi femeia de serviciu dacă auzeau cumva ca face parte din PSD. Cred că de fapt, este vorba de o revoltă în PNL”, a afirmat Buzatu.
Acesta mai spune că se aşteaptă ca la alegerile următoare să apară mai multe partide care vor rezulta din fragmentarea a „ceea ce acum se numeşte PNL”.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau