„Mărţişoare pentru Creangă”
Dimensiune font:
Împlinirea a 180 de ani de la naşterea lui Ion Creangă va fi marcată printr-o serie de evenimente ce se vor desfăşura în întreg judeţul, dar în mod special pe meleagurile naşterii povestitorului, în zona Humuleşti- Târgu Neamţ. Organizatori vor fi specialiştii de la diferite unităţi ale Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, în parteneriat cu şcoli din judeţ şi cu Fundaţia Culturală ,,Ion Creangă”.
Un program generos de activităţi
Prima activitate dedicată omagierii lui Creangă este programată pe 28 februarie la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ şi se intitulează ,,Mărţişoare pentru Creangă”. Practic, elevii de la Clubul Copiilor din Târgu Neamţ vor confecţiona simboluri ale primăverii, inspirate de copilărie şi scrierile lui Creangă. Un alt eveniment va avea loc pe 1 martie la Humuleşti. 180 de copii vor reprezenta simbolic anii trecuţi de la naşterea lui Ion Creangă. Tot atunci se vor înmâna distincţii unora dintre colaboratorii apropiaţi ai Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.
,,Un astfel de moment, atât de important, trebuie celebrat ca atare. Pentru că Ion Creangă a scris despre copilărie şi mai ales pentru copii, ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să ne bazăm pe sprijinul elevilor de la şcolile din Târgu Neamţ şi, împreună cu ei, să îl omagiem pe cel mai cunoscut humuleştean”, a declarat dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ. Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ va participa cu o serie de documente de arhivă la o expoziţie temporară ce va fi organizată la Bojdeuca din Iaşi.
Alina FERENŢ
Ion Creangă s-a născut pe 1 martie 1837, la Humuleşti, şi îşi doarme somnul de veci în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau