A murit istoricul Ioan Mitrea
Dimensiune font:
Acesta a fost unul dintre exponenţii comunităţii intelectuale a Bacăului
Profesorul dr. Ioan Mitrea, istoric şi arheolog băcăuan, a trecut la cele veşnice la sfârşitul săptămânii trecute. Personalitate marcantă a culturii şi istoriei băcăuane, Ioan Mitrea s-a remarcat prin alesele sale calităţi intelectuale şi morale, prin larga deschidere către ideile novatoare, prin interesul şi pasiunea cu care a cercetat şi cercetează încă temeinic, aspecte importante ale istoriei vechi, obţinând prin stăruinţa şi competenţa investigaţiilor sale, rezultate remarcabile. Cercetările sale în numeroase obiective, unele de mare amploare, întreprinse cu deosebire în zonele centrale ale spaţiului dintre Carpaţi şi Prut, au reuşit să scoată la iveală vestigii medievale timpurii, de o mare diversitate şi de o deosebită valoare ştiinţifică.
CV de învingător
Ioan Mitrea s-a născut pe 4 aprilie 1937 în satul Căciuleşti-Girov, din judeţul Neamţ, într-o familie ai cărei strămoşi îşi au rădăcinile în Răşinarii Transilvaniei, vatră de statornică vieţuire şi simţire românească. După şcoala elementară din localitatea Girov şi apoi clasele Liceului „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, Ioan Mitrea a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care le-a absolvit în anul 1963, ca şef de promoţie. În acelaşi an a fost numit asistent la Institutul Pedagogic de 3 ani din Iaşi (transferat în 1964 la Bacău), unde a funcţionat până în 1975, devenind pe rând lector şi conferenţiar şi ocupând în timp şi funcţia de prodecan şi decan. Din anul 1976 şi până în 1985 a activat ca muzeograf şi muzeograf principal, la Muzeul de Istorie şi Artă din Bacău, fiind între 1976 şi 1982 şi director al acestei instituţii. În ultimele decenii, Ioan Mitrea a ocupat, ca profesor titular, Catedra de istorie la cunoscutul Colegiu Naţional „Regele Ferdinand I”, din Bacău continuând, în acelaşi timp, să întreprindă fructuoase cercetări arheologice în judeţele Bacău şi Neamţ. În anul 2000 i s-a conferit Ordinul Naţional pentru merit în grad de Cavaler. „Calităţile sale deosebite de cercetător, muzeograf şi cadru didactic s-au adăugat în timp acelora ale unui om cu alese însuşiri morale şi cetăţeneşti. Prin dispariţia sa, cultura românească pierde un un remarcabil cercetător, a cărui dragoste pentru profesiunea aleasă, rodnica activitate şi împlinirile obţinute au constituit constituit un grăitor exemplu, pentru toţi cei care investighează trecutul nostru istoric”, spune Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. Florin CRĂCIUN
„Prin dispariţia sa, cultura românească pierde un un remarcabil cercetător” -- Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau