“O zi cu tata”
Dimensiune font:
Biserica "Sf.Treime" din Bacău a găzduit, pe 9 mai, o întâlnire între opt persoane condamnate, din Penitenciarului Bacău, şi membrii familiei lor. Acţiunea face parte din proiectul “O zi cu tata”, desfășurat în parteneriat cu Asociația Bărbaților Creștini şi Fundația “Centrul Creștin Cristos pentru România Suceava”.
Statisticile arată că un număr mare dintre persoanele care populează penitenciare au avut parte de condiţii minimale în formarea educaţională şi de modele predominant negative în formarea spirituală şi dezvoltarea comportamentală.
Citeşte şi Instanţele fără magistraţi
Nivelul redus de cunoştinţe, o capacitate mică şi limitată de înţelegere a vieţii, bagajul emoţional negativ, izolarea de modele sociale pozitive, atitudinea de rebeliune, climatul restrictiv din detenţie, contribuie şi ele la menţinerea unei stări de plafonare intelectuală, emoţională, spirituală şi relaţională în rândul deţinuţilor. "În acest context, considerăm că un obiectiv important în procesul de reabilitare şi recuperare socială a celor privaţi de libertate îl constituie revizuirea concepţiilor despre sine, lume şi viaţă. Proiectul de reintegrare socială a persoanelor care se află sub o sancțiune privativă de libertate vizează dezvoltarea de abilități parentale prin implicarea copiilor ca factor motivator în acest proces și menținerea legăturii dintre părinți, deținuți și copiii acestora", au spus reprezentanţii penitenciarului.
Programul este implementat în mai multe penitenciare din ţară şi este foarte apreciat pentru impactul său asupra deţinuţilor.
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau