A plouat cu amenzi în rândul agenţilor economici
Dimensiune font:
În medie, fiecare firmă sancţionată a plătit 740 lei. Nici furnizorii de utilităţi nu au scăpat neamendaţi. ApaVital are deja de achitat 2.000 lei
Săptămâna trecută s-au mai adunat la bugetul local 63.700 lei, rezultaţi în urma controalelor efectuate de inspectorii municipalităţii, urmate de întocmirea a 86 procese verbale de contravenţie. Astfel, opt amenzi, totalizând 12.500 lei, au fost aplicate pentru lipsa sau nerespectarea autorizaţiilor de funcţionare în cazul unităţilor de alimentaţie publică, a celor care comercializează produse alimentare şi nealimentare sau a firmelor care prestează servicii către populaţie. Alte 56 de amenzi, în sumă totală de 28.000 de lei, au fost aplicate pentru depăşirea suprafeţelor de vânzare contractate. Nu au lipsit sancţiunile datorate lipsei contractelor de folosinţă a terenului (module, vitrine frigorifice, terase sezoniere etc). Din 9 amenzi s-au adunat 13.200 de lei, alţi 2.500 de lei fiind strânşi pentru nerespectarea somaţiilor de ridicare a unor autovehicule avariate sau de tonaj mare de pe domeniul public.
A fost depistat un taximetrist pirat
Au fost acordate sancţiuni şi în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de salubrizare a unor terenuri. Este vorba de cele din str. Păcurari 27, 49 şi 86, şos. Arcu 8, str. A.Vlaicu 28, str. Aeroportului FN, str. Adunaţi 12, str. G.E. Palade 16-16A şi 18, care au totalizat 4.500 de lei. În fine, o amendă de 1.000 lei a fost aplicată pentru utilizare neautorizată de însemne taxi, iar alta, de 2.000 lei, pentru nerespectarea unei somaţii de refacere a carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de apă, pe strada M. Eminescu.
Noi somaţii
Activitatea inspectorilor s-a mai concretizat în somaţii pentru ridicarea unui autovehicul avariat, abandonat pe domeniul public, pentru salubrizarea unui teren (str. Fericirii 2), pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de energie electrică (str. 14 Decembrie 1989 nr. 11) şi pentru refacerea carosabilului afectat de lucrări de intervenţie la reţeaua publică de apă sau prezentarea graficelor de execuţie (str. Sf. Atanasie 16, str. Podul de Piatră intersecţie cu str. Şos. Naţională şi str. I. Bacalu). Tudor DAMASCHIN
* * *
63.700 lei
Aceasta este suma totală a amenzilor aplicate într-o singură săptămână
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau