„Prin prin kinetoterapie, bebelușii reușesc să recupereze o etapă întârziată”

 * Dialog cu Ana Maria Costea, kinetoterapeut la Clinica Kinetera

- Care sunt principalele beneficii ale kinetoterapiei pentru dezvoltarea motorie a bebelușilor?

- Dezvoltarea motorie a bebelușilor este un proces extrem de complex, aceștia trebuind să integreze toate deprinderile motrice de bază pe parcursul primului an de viață. Însă, este important să înțelegem că ritmul dezvoltării este unic la fiecare copil, căci fiecare dintre ei are propriul ritm în descoperirea mediului exterior. Principalele deprinderi motrice sunt: ținerea capului, mișcările membrelor, rostogolirea, târâtul, statul în fund, mersul în patrupedie și mersul independent. Kinetoterapia în perioada de dezvoltare motrică reprezintă un element cheie și ajută la integrarea tuturor abilităților motrice. Totodată, prin kinetoterapie bebelușii reușesc să recupereze o etapă întârziată sau să dobândească una dintre deprinderile pe care nu a reușit să le bifeze. Prin kinetoterapie bebelușul se dezvoltă armonios, întrucât aceasta încurajează dezvoltarea abilităților motorii fine și a celei grosiere, precum apucarea, rostogolirea, ținerea capului și mișcările membrelor.

- Cum puteți ajuta un copil preșcolar să dezvolte coordonarea și echilibrul prin terapie?

- Coordonarea și echilibrul sunt aspecte esențiale ale dezvoltării copiilor preșcolari și joacă un rol primordial în capacitatea lor de a efectua activități zilnice și de a participa la diferite experiențe de joc și învățare. Aceste două abilități fundamentale sunt importante în viața preșcolarilor, în primul rând în ceea ce privește mersul, dezvoltarea armonioasă sau realizarea activităților zilnice. Un preșcolar care prezintă deficiențe de coordonare și echilibru poate întâmpina diverse provocări în viața de zi cu zi, care pot afecta diferite aspecte ale dezvoltării sale. Printre acestea putem aminti: dificultăți în efectuarea activităților motorii de bază, cum ar fi alergatul, săritul sau mersul pe bicicletă, scăderea stimei de sine, experiența recreativă scăzută, risc crescut de accidente sau limitarea interacțiunii sociale.

Un preșcolar care prezintă un deficit în ceea ce privește coordonarea și echilibrul, poate fi ajutat prin integrarea unor jocuri de echilibru, precum: mersul pe o linie sau săritul peste obstacole mici, jocuri cu mingea ce presupun aruncat și prins, astfel antrenând coordonarea ochi-mână, încurajarea de a merge pe role sau bicicletă, deoarece astfel putem îmbunătăți abilitățile de coordonare și echilibru sau diferite jocuri de construcție care ajută la dezvoltarea abilităților motorii fine. De asemenea, putem încuraja părinții să-și lase copiii de exemplu să se încalțe singuri, aceasta fiind o activitate prin care copilul își câștige independența, dar ei exersează și coordonarea și echilibrul.

În ceea ce privește preșcolarii, consider că oferirea unei varietăți de activități și jocuri care stimulează echilibrul și coordonarea,  contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestora.

- Ce metode sau tehnici utilizați pentru a trata tulburările de dezvoltare motorie la copiii școlari?

- Tulburările de dezvoltare motorie la copiii școlari pot avea efecte negative semnificative asupra vieții lor din mai multe puncte de vedere. Aceste tulburări pot afecta nu doar performanța școlară, ci și starea emoțională și relațiile sociale.  În terapia cu școlarii care prezintă probleme de dezvoltare motorie, încerc să integrez metodele de recuperare sub forma unor jocuri și activități interactive. Astfel, eu ca și kinetoterapeut reușesc să îmi ating obiectivele stabilite, și anume integrarea abilităților motorii fine și grosiere, iar școlarii se distrează în timp ce realizează planul de recuperare. Aceste tulburări pot afecta capacitatea copiilor de a desfășura activități zilnice, cum ar fi scrierea, cititul, participarea la activități sportive sau sociale, iar din acest punct de vedere consider că este extrem de important începerea cât mai precoce a unui plan de tratament.

- Cum determinați necesitățile individuale ale fiecărui copil și planificați terapia în consecință?

- Determinarea necesităților individuale ale fiecărui copil și planificarea terapiei implică o evaluare atentă și o abordare personalizată. La prima ședința de kinetoterapie încerc să aflu cât mai multe detalii despre tulburarea copilului, iar pentru a realiza acest lucru inițial adresez diferite întrebări părinților prin care să pot afla cât de mult afectează patologia copilul, în ce stadiu se află sau când a apărut primul semn că ar exista o disfuncție. Mai apoi, realizez o evaluare inițială prin care pot înțelege în profunzime nevoile individuale ale copilului, aceasta implicând o analiză a istoricului medical, observații directe ale comportamentului și evaluarea directă a abilităților motorii. Pe baza informațiilor acumulate stabilesc obiective specifice pentru terapie, care sunt în concordanță cu abilitățile și nevoile individuale ale copilului. Aleg diferite metode și tehnici terapeutice care să răspundă nevoilor identificate în cadrul evaluării și care să fie specifice vârstei copilului, fie acesta bebeluș,  preșcolar sau școlar. Pe parcursul perioadei de recuperare monitorizez progresul copilului, iar în funcție de evoluția lui modific planul de recuperare.

- Cum puteți ajuta un copil să dobândească abilitățile necesare pentru a participa în mod eficient la activitățile fizice și sportive?

 

- Pentru ca un copil să participe eficient la activitățile fizice și sportive are nevoie să acumuleze un set divers de abilități motrice. Aceste deprinderi pot varia în funcție de vârstă, nivel de dezvoltare și tipul specific de activitate fizică sau sport. Principalele abilități necesare unui copil pentru a participa la activitățile fizice și sportive sunt integrarea mersului corect, alergatul și săritul, o bună coordonare, echilibru și stabilitate, precum și anumite abilități cognitive cum ar fi atenția sau planificarea mișcărilor în avans.

În cazul unui copil trebuie să știm cum să îi păstrăm atenția și să îi stârnim interesul, pentru a lucra și cum altfel putem face acest lucru decât prin joc. În practica cu copiii îmi place să îmi las creativitatea să ghideze, iar astfel reușesc prin jocuri și prin activități interactive să-i ajut să-și dobândească abilitățile necesare pentru a-și desfășura activitățile fie ele cele obișnuite sau de tip sportiv.

- Care sunt semnele de avertizare ale unor probleme motorii la copiii mici și cum ar trebui părinții să reacționeze?

- Semnele de avertizare ale unor probleme motorii la copiii mici pot varia în funcție de vârstă și etapa de dezvoltare. Este important să se înțeleagă că fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu, iar diferențele individuale sunt normale. Spre exemplu, câteva semne care să arate întârzierea sau dificultatea copilului de a atinge etapele normale de dezvoltare motorie sunt: urmărirea de către părinți dacă bebelușul își ține capul, dacă se rostogolește, se târăște, stă în fund, mersul sau folosirea ustensilelor. În momentul în care părinții observă ca una dintre abilitățile motorii specifică etapei de dezvoltare a copilului întârzie sau nu este bifată, este indicat ca aceștia să se consulte cu un medic pediatru, care le poate oferi ghidare și sprijin în identificarea și abordarea problemelor motorii la copiii mici.

- Ce sfaturi și exerciții puteți oferi părinților pentru a sprijini dezvoltarea motorie a copiilor lor acasă?

- Este important ca părinții să înțeleagă necesitatea de a se implica activ în dezvoltarea motorie a copiilor lor. Astfel, ei pot sprijini acest proces prin activități simple și distractive, care să încurajeze mișcarea și dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere.  Pentru dezvoltarea abilităților fine părinții pot desena cu cei mici sau să facă puzzle-uri cu piese mici, să utilizeze jocuri lego, să modeleze plastilină sau să-și încurajeze copilul să folosească ustensilele de mâncat. Pentru dezvoltarea abilităților motorii grosiere părinții ar putea ieși cu copilul lor la o plimbare pe bicicletă, cu rolele sau cu trotineta în aer liber, să danseze cu cei mici prin casă, să iasă în aer liber și să realizeze diferite jocuri ce presupun alergare sau sărituri. Toate aceste activități trebuie să fie adaptate în funcție de vârsta și interesele copilului. În timp ce activitățile de dezvoltare motorie sunt importante, este la fel de crucial ca părinții să creeze un mediu care să încurajeze explorarea, joaca și bucuria mișcării.

- Cum abordați temerile sau rezistența unui copil față de terapie?

- Este normal ca unii copii să resimtă teama sau să manifeste rezistență în fața terapiei, fie din cauza unor experiențe anterioare, fie din cauza fricii de necunoscut. Atunci când observ că un copil are o temere sau o reticență față de terapie, încerc să vorbesc deschis cu el, să fiu cât mai zâmbitoare, să îi ofer un mediu cât mai plăcut, să empatizez cât mai mult, să integrez jocul în recuperare, iar dacă este posibil implic și părintii în ședință. La finalul ședinței le ofer copiilor recompense, iar pe parcursul acesteia îi încurajez cât mai mult. Fiecare copil este unic, așa că adaptez abordarea în funcție de nevoile și preferințele fiecăruia. Consider că o atitudine pozitivă și empatică sunt câteva caracteristici esențiale pentru a câștiga încrederea copilului și pentru a-l ajuta să depășească temerile sau rezistența în fața terapiei.

- Ce resurse sau materiale adiționale le recomandați părinților pentru a-i ajuta să înțeleagă și să susțină mai bine procesul de terapie?

- Există numeroase resurse și materiale disponibile pentru părinți, care pot oferi informații, sprijin și ghidare în înțelegerea și susținerea procesului de terapie pentru copii. Părinții pot citi cărți de specialitate care pot acoperi subiecte, precum terapia ocupațională, terapia fizică sau gestionarea tulburărilor de dezvoltare. Pot accesa site-uri sau bloguri de specialitate scrise de profesioniști în domeniu, care pot oferi părinților resurse utile și informații actualizate. Însă, cel mai important mod prin care părinții pot înțelege mult mai bine procesul de terapie este comunicarea cu pediatrul și terapeutul. Părinții pot avea întrebări sau nelămuriri pe parcursul terapiei, iar comunicarea deschisă le oferă ocazia de a discuta direct despre progresul copilului și pentru a găsi modalități eficiente de a susține procesul de terapie acasă.

- Cum se poate menține comunicarea între kinetoterapeut, părinți și cadrele didactice pentru a asigura o abordare coerentă și eficientă a dezvoltării motorii a copilului?

- Menținerea unei comunicări eficiente între kinetoterapeut, părinți și cadrele didactice este necesară pentru a asigura o abordare coerentă și eficientă a dezvoltării motorii a copilului. Această comunicare deschisă o putem menține prin organizarea unor ședințe periodice de informare între kinetoterapeut, părinți și cadrele didactice, pentru a discuta despre progresul copilului și strategiile folosite în terapie. O altă metodă este informarea părinților după fiecare ședință cu privire la evoluția copiilor și modificările ce au apărut pe parcursul terapiei. Totodată, putem invita părinții să participe la ședințele de kinetoterapie, astfel aceștia pot urmări cum lucrează copilul lor, iar această atitudine creează și o conexiune între kinetoterapeut și părinți.

Maura ANGHEL