„Secerate” pe trecerea de pietoni
Dimensiune font:
Două băcăuance au ajuns la spital după ce au fost lovite în plin pe trecerea de pietoni. Este vorba despre o femeie de 75 de ani, din comuna Mărgineni, care în timp ce traversa D.N. 2G pe marcajul pietonal a fost lovită de un autoturism. Femeia nu a avut timp să vadă numărul de înmatricularea maşinii, iar şoferul a lăsat-o în stradă fugind de la locul producerii accidentului. Victima a acuzat dureri a fost transportată și internată la Spitalul Județean de Urgențe Bacău. „În urma investigațiilor efectuate polițiștii au depistat, în orașul Comănești, conducătorul auto implicat în evenimentul rutier, un tânăr de 20 de ani, din comuna Brusturoasa, posesor al unui permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără incuviințarea organelor de poliție. Un al doliea caz s-a înregistrat în Bacău, pe strada Gării, unde o femeie de 49 de ani a fost accidentată în timp ce traversa strada regulamentar. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat căşoferul vinovat este o femeie din Comănești. Cele două persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Victima a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fără a fi necesară internarea sa. Şoferiţa este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau