„Trebuie să încurajăm mediul de afaceri”
Dimensiune font:
Șomajul, problemele din economia Neamţului şi Legea prevenţiei au fost principalele puncte discutate ieri la întâlnirea de la Roman
Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-a aflat ieri la Roman, unde a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social, prezidată de prefectul Vasile Panaite.
Discuţiile au urmărit stabilirea de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, identificarea problemelor economiei judeţului şi stabilirea unor soluţii, desprinse în urma consultării firmelor. „Am dorit ca această reuniune să acopere două domenii diferite dar de mare interes, atât pentru patronate, cât şi pentru sindicate”, a declarat prefectul Vasile Panaite. Ministrul Gabriel Petrea a răspuns problemelor ridicate şi a vorbit despre importanţa Legii prevenţiei, despre care a spus „că va avea toate cerinţele angajatorilor şi angajaţilor”. „Nu este o lege cu privire la drepturi şi libertăţi. Pe de altă parte, se încearcă a-i ajuta pe angajatori pentru că este o legislaţie foarte stufoasă şi este foarte greu să ştie toate lucrurile. Se face o fişă de informare, i se prezintă ce ar fi trebuit să facă, se dă un timp de remediere şi apoi se pot da amenzi. Trebuie să încurajăm mediul de afaceri şi nu să îl ştrangulăm cu lucruri pe care nu le ştia”, a declarat ministrul Gabriel Petrea.
În ceea ce priveşte Legea dialogului social, s-a trimis o informare către toate confederaţiile sindicale şi patronale, „un draft prin care facem modificări pentru a crea un cadru de negociere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură”. „Încercăm să luăm păreri şi de la nivel local iar când vom avea draftul final, acel proiect de lege va ajunge şi în comisiile de dialog social din judeţe pentru că mă interesează părerea din teritoriu”, a spus ministrul. La final, a vizitat societatea ArcelorMittal Roman unde a discutat cu patronatele şi sindicatele.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau