A venit descărcarea arheologică pentru şantierul de la Teatrul Național

1santier
1santier2
1santier3

Dimensiune font:

| 14-11-2023 08:59

Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii a aprobat Raportul de cercetare arheologică preventivă realizat de echipa de specialiști de la Complexul Muzeal Național „Moldova” care au făcut cercetarea arheologică obligatorie la șantierul din parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, supus unui proiect de modernizare de către Primăria municipiului Iași. Şantierul de pe esplanada Teatrului Naţional a stat blocat de pe 3 iulie 2022 în aşteptarea avizului izbăvitor

Lucrările la una dintre cele mai spectaculoase investiţii din oraş, cele de pe esplanada Teatrului Naţional, au depăşit 16 luni de întârziere. Vina nu este nici a constructorului şi cu atât mai puţin a muncipalităţii, beneficiarul lucrării. Săpăturile au scos la iveală vestigii istorice a căror descărcare arheologică a dat peste peste termenul amintit anterior. „Suntem la a treia amânare oficilială privind descărcarea arheologică. Prima a fost în martie 2023, ne-au amânat pentru sfârşit de iunie 2023 şi sfârşit de septembrie 2023. Acolo este o groapă care zace în săpătură de pe 3 iulie 2022. Ideea este că avem şi bani, am stabilit soluţiile tehnice de pavare, cele care ţin de design, îl avem pe partea de arhitectură, ca arhitect autorizat pe dl. Ionel Sasu, avem constructor atestat pe monumente istorice, avem nepalezi care sapă, avem chinezi, vietnamezi, deci nu se pune problema că nu are cine săpa. Problema e că ne-am săturat de săpat, vrem să şi astupăm. Deci rugămintea mea ar fi să terminăm odată cu circul ăsta. Eu sunt pe principiul respectului între instituţii, dar cred că a cam dispărut respectul...”, spunea primarul Iaşului.

Expoziţie cu obiectele găsite

Ieri, a venit vestea aşteptată: Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii a aprobat Raportul de cercetare arheologică preventivă realizat de echipa de specialiști de la Complexul Muzeal Național „Moldova” care au făcut cercetarea arheologică obligatorie la șantierul din parcul din fața Teatrului Național . Totodată, Comisia a solicitat punerea în valoare a unor vestigii pe care arheologii le-au propus spre conservare. Printre structurile pe care arheologii consideră că merită să fie puse în evidență prin soluții speciale găsite de către arhitecți se numără amplele arce de descărcare în fundații ale clădirii din zona de sud a esplanadei, care reprezință o soluție construcțivă semnificativă găsită de constructorii acelor timpuri (sfârșitul secolului XVIII) şi un tronson din conductele de apă executate din olane, care ar putea fi transformată în „masca” unei cișmele publice, spațiul putând fi amenajat cu nișe cu geam în care să fie expuse câteva din obiectele care au fost descoperite aici, însoțite de ilustrație și texte lămuritoare. Specialiștii arheologi mai recomandă ca vegetația arboricolă să fie aleasă și plantată astfel încât prin dezvoltarea rădăcinilor să nu genereze dislocarea elementelor de zidărie conservate în sol și ca porțiuni din traseele zidurilor să fie puse în evidență prin desenul tramelor de alei.

Încă 12 luni de şantier

Odată aceste etape obligatorii fiind depășite, Primăria municipiului Iași pregătește reluarea lucrărilor, cu respectarea recomandărilor arheologilor, pentru o justă punere în valoare a vestigiilor descoperite.

Lucrările vor continua în etape și, așa cum am anunțat, o parte din vegetaţia existentă, anume cea matură și valoroasă, se va regăsi pe acelaşi amplasament şi la finalizarea lucrărilor. Proiectul include amenajarea, sistematizarea verticală și refuncționalizarea zonei ca spațiu cultural cu exploatarea cât mai eficientă a spațiului existent, păstrarea compoziției existente a ansamblului cu componente de personalizare și intervenții în noi amenajări și completări cu elemente de mobilier urban, realizarea și montarea de elemente constructive (teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare), amenajarea de spații verzi, repoziționare arbori, trasee de circulații pietonale, iluminat exterior parc etc. Terenul amenajat va avea o suprafață de 9.744 metri pătrați, din care spațiile verzi reprezintă peste 7.200 de metri pătrați. „Au sosit toate echipamentele, inclusiv fântâna arteziană. Ne întreabă oamenii când le pot monta şi trebuia să le explic că nu se poate face nimic până nu avem această descărcare arheologică”, a mai punctat edilul-şef. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit
19/05/2024 19:53

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, intr-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui si Iasi, pe raza teritorială a comunei Codăesti, au anuntat reprezentantii Inspectoratului pentru Si ...

Bani şi vehicule și aproape şase tone de motorină, ridicate de poliţiştii din Suceava după 25 de percheziţii
19/05/2024 17:13

Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului ...

„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei