A vrut să se ia la trântă cu… tramvaiul
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, poliţiştii locali ieşeni au continuat acţiunile în cartierele din municipiu, în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică şi respectarea normelor de curăţenie. În acest sens, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.166 lei. Dintre acestea, 36 de sancţiuni cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991, privind nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 33 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor HCLM Iaşi nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei pe raza municipiului Iaşi. Astfel, B.A.I., de 26 ani, domiciliat în municipiul Piatra Neamţ, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 260 lei, deoarece fost depistat în Parcul Copou, în timp ce plimba un câine fără botniţă şi lesă, fapt ce reprezenta un pericol pentru persoanele din parc. Ul alt ieşean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei şi trei puncte penalizare, deoarece a staţionat cu autoturismul pe platforma căii de rulare a tramvaielor de pe strada Anastasie Panu, fapt ce a determinat blocarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun.
Şi beat, şi cu probleme psihice
Alte probleme au fost semnalate în zona Pieţei Nicolina. Aici, agenţii Poliţiei Locale au depistat-o pe numita Z.M., de 48 de ani, domiciliată în municipiul Iaşi, care încerca să comercializeze 200 de ţigarete provenite din Republica Moldova. Persoana în cauză a fost condusă la Secţia a V-a Poliţie, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz, conform prevederilor Legii nr. 86/2006, privind Codul vamal al României. În fine, sîmbăta trecută, poliţiştii locali care desfăşurau serviciul pe raza Secţiei a IV-a Poliţie au procedat la conducerea şi internarea la Spitalul Clinic de Psihiatrie ,,Socola” Iaşi, a lui L.A, cu vârsta de 31 ani, domiciliat în judeţul Bacău. Acesta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice s-a aşezat pe platforma căii de rulare a tramvaielor de pe strada Tătăraşi, având un comportament agresiv. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau