Abandonul şcolar îşi face tot mai mult simţită prezenţa: „Părinții sunt plecați la muncă în străinătate, bunicii nu mai țin pasul…”
Dimensiune font:
* Conform psihologilor, există câteva explicații plauzibile pentru acest fenomen care este resimțit mai ales în regiunea de Nord-Est a țării * aceștia susțin că problemele financiare și condițiile de trai mai precare pot conduce la aceste decizii * totodată, în această regiune a țării există cei mai mulți copii care au părinții plecați în străinătate și sunt în grija bunicilor sau în grija altor rude
Abandonul școlar rămâne o problemă gravă la nivel național. Chiar dacă numărul elevilor aflați în această situație a înregistrat o scădere semnificativă în ultimul an, suntem departe ca situația renunțării la studii să fie rezolvată. La Iași, spre exemplu, potrivit unor date furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ), în anul școlar 2022-2023, doar 353 de elevi au fost declaraţi cu abandon şcolar. În anul 2021-2022, situația a fost mai gravă, înregistrându-se 560 de elevi.
Conform statisticilor, mediul rural rămâne în continuare foarte vulnerabil, deoarece aproximativ trei pătrimi dintre elevii care abandonează școala provin din această zonă.
Cum explică psihologii acest fenomen îngrijorător
Conform psihologilor, există câteva explicații plauzibile pentru acest fenomen care este resimțit mai ales în regiunea de Nord-Est a țării. Aceștia susțin că problemele financiare și condițiile de trai mai precare pot conduce la aceste decizii. Totodată, în această regiune a țării există cei mai mulți copii care au părinții plecați în străinătate și sunt în grija bunicilor sau în grija altor rude. Specialiștii susțin că aceste persoane nu pot suplini lipsa părinților, iar acei copii riscă să ia decizii greșite. „Știm că în regiunea de Nord-Est există foarte mulți copii care au părinții plecați în străinătate. Este un fenomen îngrijorător, deoarece elevii sunt lăsați, de multe ori, în grija bunicilor. Bunicii nu mai sunt la fel de energici, la fel de adaptați vremurilor actuale, iar copiii pot fi scăpați foarte ușor de sub supraveghere. Părinții primesc vești doar prin telefon, iar copiii pot spune ce vor, fără să fie verificați. Astfel, unii copii ajung să renunțe la școală din cauza rezultatelor slabe pe care le obțin”, a explicat Andreea Coman, psiholog clinician.
Care a fost situaţia în ultimii ani
În urmă cu patru ani, în anul școlar 2019-2020, 301 elevi s-au aflat în situația de abandon şcolar Din acest total, nu mai puțin de 189 proveneau din mediul rural.
În 2020-2021, numărul a crescut la 412 și din nou, numărul celor din mediul rural a fost dublu față de cel al elevilor din mediul urban. În anul școlar 2021-2022, numărul elevilor a scăzut cu aproape 1.000 față de anul precedent, ajungând la 128.267. Tot în acest an, rata abandonului școlar a crescut semnificativ, iar 560 de elevi au ales să nu mai urmeze cursurile.
Din acest total, 400 de elevi provin din mediul rural. O scădere a numărului de elevi aflaţi în situaţia de abandon se observă abia în anul şcolar 2022-2023. Cu o cifră de şcolarizare de 127.143 şi 353 de tineri declaraţi cu abandon şcolar, rata de abandon a fost de 0,28%.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, rata abandonului şcolar este diferenţa dintre numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel al elevilor aflaţi în evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar, exprimată ca raport procentual faţă de numărul elevilor înscrişi la începutul anului. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau