Accident bizar în pasajul din Fundaţie
Dimensiune font:
Zilele trecute, lucrătorii Serviciului III Poliţie Locală au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism a intrat în peretele pasajului auto Mihai Eminescu, iar șoferul a scos plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale maşinii. „Lucrătorii instituţiei noastre s-au deplasat la locaţia precizată şi în parcarea de la Casa Studenţilor au observat mai mulţi tineri care împingeau un autoturism. La vederea poliţiştilor locali, au încercat să părăsească în grabă locaţia. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul autoturismului, în persoana numitului M.C., de 29 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, precum şi faptul că acesta nu deţine permis de conducere. Persoana în cauză a precizat că autoturismul a fost condus de către o persoană cunoscută pe internet care dorea să cumpere autoturismul, iar în timp ce îi facea proba a provocat accidentul, după care a fugit de la locul faptei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale. Cazul a fost preluat de lucrătorii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau