Accident comis din pricina alcoolului
Dimensiune font:
Polițiștii au făcut cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu. Conform anchetatorilor, un bărbat de 36 de ani, din Bacău, în timp ce conducea o maşină pe direcția Bacău - Adjud, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un podeț. În urma impactului a rezultat vătmarea corporală a bărbatului de 36 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri, dar fără a rămâne internat.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a mai stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Individul a fost reţinut pentru 24 ore, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și fără permis. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau