Acte false, descoperite la frontieră
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit în portofelul unui cetățean moldovean o carte de identitate românească şi un permis de conducere românesc, ambele dovedindu-se a fi false, pentru care bărbatul a declarat că a plătit suma de 200 de euro.
Recent, în PTF Sculeni a ajuns, pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Vadim D., de 21 de ani, pasager într-un microbuz care efectua o cursă pe ruta Republica Moldova - Franţa. La efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, au fost descoperite în portofelul acestuia o carte de identitate şi un permis de conducere false, ambele cu însemnele autorităților române.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat actele de la un cetățean ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 200 de euro. În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau