Acţiune preventivă cu elevii Liceului Tehnologic “Petru Poni”
Dimensiune font:
Pe 11 martie, între orele 10.00-14.00, în cadrul celei de-a treia ediţii a Săptămânii ”Împreună împotriva violenţei”, iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi – Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Iaşi şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Iaşi, poliţiştii de la Prevenire au organizat şi susţinut o activitate educativ-preventivă în cadrul Liceului Tehnologic “Petru Poni” Iaşi.
Scopul acestei activităţi a fost de a transmite elevilor mesaje clare cu privire la importanţa adoptării unui comportament responsabil în protejarea bunurilor personale (telefon mobil, bani) dar şi în relaţia cu colegii şi cadrele didactice.
De asemenea, poliţiştii au transmis informaţii referitoare la riscurile consumului de droguri şi băuturi alcoolice în rândul tinerilor.
În vederea prevenirii absenteismului, elevii au fost informaţi cu privire la riscurile la care se expun prin frecventarea de locuri şi medii cu risc criminogen, respectiv, riscul de a fi victimizaţi sau de a comite infracţiuni sub presiunea anturajului.
La aceste activităţi au participat 70 elevi şi 2 cadre didactice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau