Actualul sediu E.ON va dispărea!
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica spune că prezenţa acestei clădiri reprezintă ultimul obstacol în calea reabilitării esplanadei Palatului Culturii
În luna decembrie 2016, Primăria Municipiului Iaşi a organizat un concurs de soluţii pentru reconfigurarea şi reamenajarea zonelor din jurul Palatului Culturii (piaţa din faţa Palatului şi spaţiul verde din spatele edificiului). În cadrul acestei proceduri, municipalitatea ieşeană a primit două propuneri, prezentate ieşenilor pe mai multe canale, 8.100 de ieşeni votând în favoarea uneia dintre cele două variante, cea care propune o întrepătrundere de alei într-un spaţiu deschis, dominat de lumină şi de vegetaţie. Ulterior, municipalitatea ieşeană a prevăzut un buget pentru proiectarea esplanadei, aceasta urmând a face obiectul unei licitaţii. Mai nou, însă, primarul Mihai Chirica spune că investiţia este condiţionată de dispariţia clădirii care mulţi ani a funcţionat ca show-room al ansamblului Palas, actualmente sediu al firmei E.ON. ”Zona din faţa Palatului Culturii va fi un proiect care va dura cel puţin trei ani. Este un complex mult mai larg. Principala mea preocupare este acea clădire E.ON, nu datorită faptului că urmăresc să fugăresc pe cineva, dar care nu stă bine acolo. Esplanada Palatului Culturii, fără o vizibilitate directă către Teatrul Luceafărul, este o esplanadă nefinalizată. Din fericire, o să avem un investitor foarte cerebral, care a înţeles şi care a spus, cu cuvintele dumnealui, că respectiva clădire trebuie să dispară. Şi va dispărea!”, a precizat Mihai Chirica.
Decoruri de filme SF!
Cele două soluţii prezentate ieşenilor ca soluţii pentru revitalizarea pieţei Palatului Culturii au avut abordări diferite. Prima a pornit de la faptul că statuia din faţa Palatului poate fi un centru polarizator, generând o soluţie futuristă: trasee pietonale aleatorii şi nu perpendiculare pe monument, spoturi de lumini aleatorii în jurul statuii, mobilier urban cu încărcare solară şi un mixt de pavaje cu diferite texturi (minerală, vegetală, oglindă de apă) pentru zonele dintre alei. Cea de-a doua soluţie păstrează, în esenţă, ideea că vizitatorul nu trebuie să fie atras direct de Palatul Culturii. Şi aici vorbim de o soluţie modernă, însă într-o tentă mult mai ponderată şi într-o deplină armonie cu arhitectura Palas-ului. Ieşenii s-au exprimat deja în favoarea acesteia din urmă, pentru simplul fapt că lipsesc din peisaj maşinile, în condiţiile în care prima soluţie propune şi o parcare subterană într-o laterală a Palatului. TUDOR DAMASCHIN
* * *
Suprafaţa de teren pentru care se caută soluţii de amenajare este de 17.317 metri pătraţi, piaţa Palatului Culturii având 14.506 metri pătraţi, iar spaţiul verde din spatele edificiului 2.811 metri pătraţi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau