Adăpostul pentru câini comunitari va fi extins
Dimensiune font:
Maidanezii din Piatra Neamţ vor avea în scurt timp un padoc mai mare * iubitorii de animale pot face adopţii
Peste puţin timp, noul adăpost extins pentru câinii comunitar din Piatra Neamţ va fi redeschis. Decizia extinderii padocului a fost luată după ce pe data de 9 mai, un adăpost de câini al societăţii Salubritas, mai exact o zonă de tampon, pe strada Gheorghe Doja, unde erau duşi câinii din municipiu preluaţi de hingheri, a fost închis ca urmare a unor controale efectuate de DSVSA, care au constatat că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a adăposti patrupedele.
Proiect pentru extinderea padocului
Ca efect al închiderii zonei de tampon, câinii au fost duşi atunci în al doilea adăpost al Salubritas care întrunea condiţiile necesare găzduirii câinilor comunitari. În adăpostul autorizat al Salubritas se află în jur de 230 de câini, motiv pentru cate padocurile sunt destul de aglomerate existând astfel un existând un disconfort evident pentru patrupe care conduce de multe ori chiar şi la multiple încăierări între câini. Atât conducerea Salubris, cât şi Primăria Piatra Neamţ au luat decizia extinderii padocului autorizat pentru a le putea oferi condiţii mai bune patrupedelor şi pentru a putea gestiona mai bine problema câinilor comunitari din oraşul Piatra Neamţ.
Radiografia „măcelului“ din păduri
„Într-adevăr, noi foloseam acel depozit tampon pentru a putea gestiona corespunzător problema câinilor fără stăpân din Piatra Neamţ pentru a putea captura exemplarele fără stăpân care sunt pe stradă. Am decis să îl închidem şi totodată am început extinderea adăpostului, un adăpost autorizat şi care va permite o gestionare corespunzătoare a câinilor fără stăpân. Se lucrează, estimăm că vom finaliza extinderea undeva la sfârşitul lunii iulie”, a promis Dragoş Chitic în urmă cu o lună.
Pentru a elibera periodic locurile din padocuri, nemţenii sunt invitaţi să adopte câini din adăpostul SC Salubris. Câinii aflaţi în grija adăpostului şi daţi spre adopţie de SC Salubritas SA sunt sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi cu carnet de sănătate. Unica obligaţie a celui care adoptă este aceea de a pune cip câinelui, iar în cazul în care se răzgândeşte să îl predea adăpostului gestionat de Salubritas. Anca POPESCU
230
Acesta este numărul câinilor fără stăpân aflaţi în padocurile din Piatra Neamţ.
VEZI TOATE ANUNTURILE DIN ZIZRUL EVENIMENTULZI- ANUNTURI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau