Adăposturile din Iaşi, luate la verificat
Dimensiune font:
O delegaţie a Prefecturii Iaşi a luat la verificat adăposturile de iarnă pentru persoanele fără adăpost. Întreaga acţiune a fost coordonată de subprefectul Bogdan Abalaşi, care a precizat că se are în vedere evitarea supraaglomerării spaţiilor din cadrul unităţilor sanitare de urgenţă, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. „Astăzi (ieri, n.r.) am verificat Adăpostul C. A. Rosetti, unde sunt cazate pe perioade mai lungi de timp un număr de 65 de persoane, adică se funcţionează la capacitate maximă din acest punct de vedere. Pe de altă parte, la acest adăpost, există şi posibilitatea de cazare pe perioade scurte de timp, fiind amenajate 110 locuri pentru cazurile de tranzit. Miercuri seara, de exemplu, din cele 110 locuri au fost ocupate în jur de 60. Şi la nivelul judeţului au fost mobilizate toate resursele disponibile pentru eficientizarea procedurilor privind gestionarea situaţiilor persoanelor aflate în dificultate”, a precizat subprefectul. În judeţul Iaşi există, pe lângă adăposturile puse la dispoziţie de autorităţile locale, alte 82 de locuri care pot fi utilizate în situaţii de urgenţă. Aceste spaţii au fost identificate în cadrul unor unităţi medicale sau medico-sociale din municipiul Iaşi, Târgu Frumos, Deleni, Hârlău, Răducăneni, Podu Iloaiei.
Coordonarea privind ocuparea acestor spaţii este realizată de către Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, care trebuie să asigure colaborarea cu unităţile sanitare, la solicitarea UPU – Spitalul Sfântul Spiridon, pentru pacienţii cronici care necesită internare şi care nu reprezintă urgenţe medico-chirurgicale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau