Adjunctul pompierilor a venit beat la serviciu
Dimensiune font:
El a fost trimis în judecată de către procurorii militari
Colonelul Cătălin Felegeanu, adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de încălcarea consemnului. Potrivit procurorilor, s-a prezentat la serviciu în stare de ebrietate. „Tribunalul Militar Iaşi a fost sesizat prin rechizitoriul Parchetului Militar cu privire la judecarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de încălcarea consemnului, săvârşită de inculpatul col. Cătălin Felegeanu. Inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, în stare de libertate”, a declarat lt. col. magistrat Gheorghe Prelipcean, prim-procurorul Parchetului Militar.
Beat în timpul programului
Pe 3 septembrie 2014, când asigura permanenţa la ISU Bacău, Cătălin Felegeanu ar fi venit la serviciu în stare de ebrietate, iar colegii l-au trimis acasă să se culce. Imediat după „evenimentul bahic“ acesta s-a internat la Spitalul Militar din Iaşi. În replică, adjunctul pompierilor băcăuani a declarat că recunoaşte că a plecat acasă înainte de terminarea programului, însă – susţine el - s-a învoit pentru o problemă personală. Surse din cadrul instituţiei afirmă că ofiţerul Felegeanu ar fi fost la un pas să fie premiat cu prilejul Zilei Pompierilor (13 septembrie), prin bunăvoinţa şefilor de la Bucureşti, cu toate că numele lui nu se regăsea pe lista pompierilor cu rezultate deosebite, întocmită de superiorul său, comandantul Ioan Mihalache.
Ionuţ ŞERBAN
În primăvara anului trecut, Cătălin Felegeanu a participat la examenul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef din cadrul ISU, însă a fost respins.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau