Adomniței rămâne liber
Dimensiune font:
Cristian Adomniței, acuzat de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului după ce a vrut să-şi scoată din bucluc subordonatele, rămâne liber. Reamintim că pe lista DNA au mai ajuns Cristina Teodora Jinga, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, şi afacerista Letiţia Popa. Procurorii vorbesc despre nereguli la achiziţia de servicii de tipărire a unor materiale de promovare a judeţului Iaşi cu firma lui Popa. Aceasta a folosit acte false pentru a primi contractul de realizare de cataloage, broşuri, calendare, mape, hărţi, magneţi, sacoşe, dar şi a unui film de prezentare a judeţului.
Anchetatorii au spus că firma nu şi-a executat obligaţiile, lipsind produse de 213.005 lei. Irimescu şi Jinga au făcut însă recepţia lucrării. „Adomniţei Cristian le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală”, au spus procurorii.
Recent, judecătorii Tribunalului au decis că Adomniței poate ieși din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, dar cu interdicția de a-și exercita funcția. Atât președintele CJ, cât și procurorii au atacat decizia, iar ieri Curtea de Apel a dat verdictul. Judecătorii au respins contestația DNA. „A fost redusă și perioada de control judiciar, de la 60 la 30 de zile. S-a aplicat însă interdicția de a exercita funcția. Decizia este definitivă”, ne-a spus Eduard Boz, avocatul președintelui CJ.
Echipa lui Răţoi ajunge în faţa judecătorilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau