Afacerea care a cucerit străzile Iaşului. Bărbaţii, principalii clienţi

4frizerii

Dimensiune font:

| 23-01-2024 13:33

În ultimii ani, clasicele frizerii din cartierele Iaşului au început să dispară, lăsând locul unor saloane moderne, dedicate în special bărbaţilor, de tip barbershop. Conform celor care deţin sau lucrează în astfel de locuri, este vorba despre o afacere de succes.

Specialiştii în domeniu susţin că aceste locuri sunt la mare căutare în rândul românilor. Astfel, mulţi bărbaţi au început să acorde o mare atenţie îngrijirii părului şi îşi aleg cu mare atenţie frizerul. „Toate aceste locaţii care se deschid sunt moderne şi au un aspect plăcut. Clienţii sunt trataţi cum trebuie în momentul în care sunt nevoiţi să aştepte, sunt serviţi cu băuturi răcoritoare şi cu gustări. Noi, frizerii, aşa cum suntem numiţi, trebuie să ne adaptăm cerinţelor dar şi tendinţelor existente la momentul actual. Tinerii vin, de cele mai multe ori, cu cereri destul de complexe. Ei văd frizuri complicate la fotbalişti sau la diverse personaje din filmele şi serialele pe care le urmăresc. Astfel, noi trebuie să fim pregătiţi pentru astfel de cerinţe”, a precizat Andrei M, ieşean care activează într-un barbershop din oraş.

Clienţii, trataţi cu mare atenţie de frizeri

Conform specialiştilor, cei care aleg astfel de locaţii doresc să beneficieze de cele mai bune condiţii. Astfel, frizerii trebuie să folosescă produse foarte bune de îngrijire a părului. „Folosim unele dintre cele mai bune produse existente la ora actuală pe piaţa din România. Totodată, suntem instruiţi să acordăm sfaturi de îngrijire a părului şi să recomandăm produse care îi pot ajuta pe clienţii noştri. Practic, am devenit, în ultimul timp, consilieri pentru clienţii noştri, pe care îi ajutăm chiar şi cu tratamente care împiedică căderea părului. Românii au pretenţii tot mai mari şi preferă să platească o sumă mai mare de bani pentru ca rezultatul obţinut după vizita la frizerie să fie pe măsura aşteptărilor”, a adăugat Andrei M.   

Totodată, mai spun specialiştii, un alt factor pe care îi atrage pe români este că pot să îşi facă rezervare online. „Avem mulţi clienţi, cam toate zilele sunt pline, mai ales în preajma unor sărbători importante. Cei mai mulţi clienți se programează online, au posibilitatea de a vedea datele şi orele disponibile, totul este mult mai uşor acum”, a mai spus Andrei M.

Cât costă să te tunzi în astfel de locuri

Cei care apelează la aceste servicii sunt nevoiţi să scoată din buzunare sume considerabile. Astfel, în saloanele dedicale bărbaţilor, din Iaşi, pentru un tuns, sunt percepute tarife cuprinse între 40 şi 120 de lei. Preţul diferă în funcţie de renumele salonului dar şi de zona în care acesta este amplasat. „În general, clienţii noştri apelează la noi nu doar pentru tuns, ci şi pentru aranjarea bărbii. Avem produse speciale pentru barbă şi avem pachete speciale care includ aceste servicii. În medie, în Iaşi, un tuns cu tot cu barbă ajunge la aproximativ 90-100 de lei”, a încheiat Andrei M. Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
PNRR:COMUNA STĂNILEȘTI – „Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în comuna Stănilești, județul Vaslui”
24/05/2024 13:08

 Data: 24.05.2024 Comunicat de presă la inceperea proiectului „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” C3 - Managementul deseurilor Beneficiar: COMUNA STĂNILESTI   ...

„Povești muzicale” – atelier de lectură pentru copii, la Palatul Culturii
24/05/2024 11:15

Atelierele de lectură pentru copii „Povesti muzicale” continuă sambătă, 25 mai 2024, de la ora 16.00, in Sala „Stefan Procopiu” de la Palatul Culturii, cu o nouă editie. Coordonate ...

Zeci de locuri de parcare, scoase la licitație
24/05/2024 10:49

  Directia de Exploatare Patrimoniu organizează in perioada următoare 2 licitatii publice cu strigare pentru inchirierea unui număr de 58 de locuri de parcare situate pe strada Vasile Lupu numărul 98A ...

„Bătălia Cărţilor”, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”
24/05/2024 10:48

Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi, in calitate de organizator si Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, in calitate de initiator, lansează o nouă editie a Concurs ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă
24/05/2024 10:46

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a fost pusă in libertate, după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis inlocuirea m ...

„Muzica va fi definiția carierei mele”
24/05/2024 10:06

În inima orasului, intr-o sală mică si luminoasă, sunete delicate incep să danseze in aer. Mainile mici ale copiilor se miscă gratios pe clapele pianului, creand o simfonie plină de emotie si profun ...

La Iași, certificatele de deces pot fi obținute în format digital!
24/05/2024 09:45

Începand din această lună, iesenii pot obtine in format digital, dar si fizic, la cerere, certificatele de deces eliberate de Oficiul Stării Civile din cadrul Directiei Locale de Evidenta Persoanelor ( ...

Se închid pieţele agroalimentare
24/05/2024 09:28

* pentru inceput, vor fi inchise Piata Sudului – Tătărasi (duminică, 2 iunie, incepand cu ora 14, si luni 3 iunie), urmată de cele de la Bazar si Targul de masini (duminică, 9 iunie, de la ora 14, si ...

Iaşul, unul dintre pionierii „oraşelor sustenabile” din România
24/05/2024 09:00

* „Sustenabilitatea include mai mulţi indicatori care, cumulat, conduc la ceea se se numeşte starea de bine a locuitorilor unui oraş. Noi, la Iaşi, am decis să stopăm industrializarea şi să o duce ...

Cine este producătorul local care vinde cireșe cu doar 2 lei kilogramul. Ce condiție impune acesta
24/05/2024 08:46

Un producător local a luat decizia de a-si vinde productia la un pret surprinzător. Astfel, pentru un kilogram de cirese, romanii pot scoate din buzunar suma de 2 lei. Decizia tanărului producător este o ad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei