Afaceristul care i-a ajutat pe Stăneşti să spele bani nu şi-a cumpărat libertatea
Dimensiune font:
Un afacerist cu cetăţenie germană implicat într-o reţeaua de evaziune fiscală şi spălare de bani a încercat în zadar să-şi cumpere libertatea. Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada septembrie 2010 – martie 2011, Adrian Viorel Mărăşoiu, administratorul Stoneway Căţeasca şi avocatul suspendat Andrei Cătălin Ogaru au trecut în actele contabile achiziţii fictive de marfă de circa două milioane de lei. În plus, Mândra şi Dragoş Stănescu au trecut în contabilitatea SC Anişoara Metal facturi de peste trei milioane de lei, iar Costel Stănescu, administratorul Euromod Business SRL, a folosit aceeaşi metodă pentru circa 2,1 milioane de lei.
Membrii grupului au trecut prin conturi şi apoi retras 892.562 de lei. „Ei au creat circuite financiar-contabile fictive, între aceste societăţi circulând doar facturi plăsmuite, dar şi importante sume de bani, transferate prin conturile societăţilor şi în final retrase în numerar de la ghişeele băncilor sau de la ATM-uri. Prejudiciul creat prin evaziune fiscală reprezentând TVA dedus ilegal şi impozit pe profit diminuat în mod nelegal se ridică la aproximativ 500.000 lei”, au spus anchetatorii.
Mărăşoiu a cerut liberarea pe cauţiune, fiind fixată o sumă de 10.000 de lei. Până la urmă însă, judecătorii Curţii de Apel au decis că afaceristul va rămâne în arest. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau