Agenţia de Mediu cere autorizarea gropilor de gunoi ecologice
Dimensiune font:
Sistemul de Management Integral al Deşeurilor (SMID) nu va fi funcţional în acest an * semnalul de alarmă a fost tras de către unul dintre şefii Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Suceava, Iliuţă Cocriş * el a solicitat Consiliului Judeţean (CJ) să declanşeze procedura de autorizare a gropilor de gunoi de la Moara şi Pojorâta
În şedinţa Colegiului Prefectural de ieri s-a discutat şi despre starea gropilor de gunoi ecologice. Aspectul a fost adus în discuţie de către unul dintre directorii instituţiei, Iliuţă Cocriş. El a spus că numai anul trecut a transmis trei adrese la CJ prin care a cerut declanşarea procedurilor de autorizare şi o a patra la începutul acestui an.
„Consiliul ne-a răspuns doar la o singură adresă, dar fără să precizeze când va declanşa procedura de autorizare”, a spus Cocriş. Şeful de la APM a explicat că procedura de autorizare a gropilor de gunoi este de durată, trebuie să urmeze o sumedenie de paşi birocratici şi din acest motiv poate să dureze cel puţin şase luni. „Probabil că vor declanşa procedura pe ultima sută de metri şi vor pune presiune pe Agenţie să elibereze autorizaţia. Vor spune că noi nu vrem”, a spus Cocriş.
El a explicat că, din câte se pare, CJ vrea să scoată la licitaţie SMID şi să lase autorizarea pe seama noului operator de salubritate. Cocriş crede că ordinea ar trebui să fie inversă. Acesta a declarat că CJ poate să obţină autorizaţia de mediu şi apoi să o transfere, contra unei sume, noului operator de salubritate.
Suceava nu are nicio groapă ecologică
SMID este construit cu fonduri europene, iar beneficiarul este CJ Suceava. Sistemul cuprinde şi două gropi de gunoi ecologice, una la Moara şi cealaltă la Pojorâta. Niciuna nu a fost finalizată până acum. Groapa de la Moara este construită în proporţie de 99%. Constructorul întâmpină dificultăţi la staţia de tratare a levigatului şi din acest motiv CJ nu a recepţionat lucrarea. Pe de altă parte, investiţia de la Pojorâta a fost terminată în proporţie de 90%.
Deşeurile sunt depozitate pe platforme temporare de unde vor trebui să fie mutate, după terminarea gropilor ecologice. Transferul gunoiului de la rampa temporară la groapa ecologică se va face pe cheltuiala agenţilor economici care gestionează acum platformele cu caracter temporar. După terminarea gropilor ecologice, deşeurile vor putea fi depozitate abia după ce vor trece printr-un proces de reciclare. La acest capitol, Suceava stă foarte rău fiindcă populaţia reuşeşte să recicleze doar 13% din gunoiul pe care îl produce. Potrivit unei directive a Uniunii Europene, procentele trebuie să ajungă la 50% în 2020.
Citeşlte şi: Citeşte şi: Oraşul Dolhasca vrea să redevină comună
Oana ŞLEMCO
Suceava nu are nicio groapă de gunoi la standarde normale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau