Ajutor de urgenţă pentru sărmanii Botoşaniului
Dimensiune font:
14 familii din judeţ au intrat în posesia unor ajutoare de urgenţă aprobate de Guvern printr-o hotărâre dată la începutul acestei luni
Suma totală se ridică la 36.600 de lei şi a fost repartizată în funcţie de anchetele sociale realizate de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale. 12 dintre familiile beneficiare sunt greu încercate de problemele de sănătate ale unuia dintre membri, afecţiuni precum cancerul, ciroza sau TBC fiind tratate în condiţii materiale deosebit de precare. Alte două familii, din Dorohoi şi Curteşti, au fost afectate de incendii, iar ajutorul vine pentru refacerea, măcar parţială, a bunurilor distruse. „Se acordă acum o a doua serie de ajutoare oferite de Guvern în acest an şi sperăm că vor mai fi astfel de hotărâri până la sfârşitul lui 2015. Nu ne bucurăm că avem aceste nevoi, dar beneficiarii apreciază orice ajutor. Familia din Curteşti a fost sprijinită inclusiv de Instituţia Prefectului, printr-o chetă făcută de toţi angajaţii din Prefectură. Mulţumesc tuturor şi sper să ne urmeze exemplul şi alte instituţii”, este declaraţia subprefectului Gelu Ţigănucă, reprezentant al Guvernului în teritoriu ce a participat la înmânarea ajutoarelor de urgenţă. De ajutoarele aprobate prin Hotărârea de Guvern din 2 iulie 2015 au beneficiat 148 de familii din 21 de judeţe ale ţării, persoane care, din cauza situaţiilor deosebit de grele pe care le trăiesc, riscă să ajungă în excluziune socială.
Citeşte şi: Comcereal îşi reduce investiţiile din cauza secetei
Alina CALINIUC
Printre acestea sunt şi familii afectate de calamităţi naturale, alunecări de teren sau incendii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau