Alte două săptămâni de suspans pentru ortopedul Paul Botez
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului Iaşi prelungesc suspansul în procesul ortopedului acuzat că a luat şpagă. Dr. Paul Botez, şef de secţie la Spitalul de Recuperare, a fost denunţat de un sătean din Scânteia că i-ar fi cerut 5.000 de lei pentru o operaţie. Bărbatul a venit la doctor cu doar 4.000 de lei, bani inseriaţi. În cabinetul medicului, anchetatorii au mai găsit 65.000 de lei, 44.000 de euro, 2.500 de dolari şi 80 de ruble. Ortopedul mai e acuzat nu ar fi trecut în declaraţia de avere sumele de pe nişte carduri de credit - 5.000 de euro şi circa 67.000 de lei. Botez a susţinut că nu luase bani de la pensionar, iar comoara din birou ar fi aparţinut unei asistente cu care avea o relaţie extraconjugală.
Medicul a cerut o expertiză a interceptărilor, dar rezultatul a fost neclar. Expertul nu a putut spune dacă înregistrările sunt autentice, deoarece nu a avut acces la aparatura originală. La finalul procesului, el a cerut achitarea, iar procurorii – o condamnare cu executare. Judecătorii amânaseră verdictul pentru ieri, dar au decis prelungirea termenului până pe 22 februarie. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau