Amenzi de 10.500 de lei pentru comercianţii „eco”
Dimensiune font:
121 de kilograme de produse ecologice au fost retrase temporar de la comercializare de către lucrătorii de la Protecţia Consumatorului
Nemţenii trebuie să fie foarte atenţi atunci când cumpără produse ecologice deoarece unii comercianţi nu respectă întru totul prevederile legale. Avertismentul vine de la reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ, care au depistat o sumedenie de nereguli la rafturile cu produse ecologice în urma controalelor efectuate luna trecută.
Au fost verificaţi 13 operatori economici (magazine de produse naturiste, supermarketuri şi farmacii), constatându-se abateri de la litera legii la 11 dintre ei. Printre neregulile depistate se numără lipsa inscripţionării informaţiilor privind producţia ecologică, etichetarea deficitară, depozitare şi expunere incorectă a produselor, neafişarea preţurilor pe unitatea de măsură. „Ca urmare a abaterilor constatate s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare a 121,1 kg plus 23 de litri produse ecologice. Au fost aplicate 4 amenzi contravenţionale în valoare de 10.500 de lei şi 7 avertismente”, a precizat Natalia Hruşcă, adjunctul CJPC Neamţ.
În piețe se vinde doar cu atestat
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau