Amintiri din iernile de altădată

Poate mai mult ca oricând, în timpul iernilor adevărate cu zăpadă şi ger, aşezările se transformă în localităţi de basm * altădată aceste imagini se păstrau luni bune căci iernile erau grele şi lungi * primele zăpezi cădeau în noiembrie şi nu se mai dezgheţa pământul până în primăvară când lumea începea o nouă viaţă

Cei mai în vârstă îşi amintesc cu nostalgie iernile copilăriei, chiar dacă nu era uşor să răzbaţi prin zăpadă şi frig doar în opinci şi ciorapi de lână împletiţi în casă. Se bucurau de ninsoare, de bătaia cu bulgări şi de plimbările cu sania fără să se gândească la greutăţile celor mari. „Mai demult, zăpada era cât gardurile, se înlătura de pe drumuri cu plugurile cu boi, apoi trecea cu sania cu cai. Ieşeam şi noi şi dădeam zăpada, făceam pârtie de la uşă până la poartă, se făcea ca un tunel până la drum. Pe sora mea cea mică o ducea tata în spate până la şcoală, că zăpada era mai mare ca ea. Copii fiind, ne plăcea grozav, era bucuria noastră când ningea. Ne băteam cu bulgări sau legam săniile câte 4-5 şi mergem pe deal, era o frumuseţe”, îşi aminteşte nenea Ghiţă Vârciu (84 de ani), din comuna Răcăciuni, Bacău. Maria Creţu (76 de ani), din Dersca (Botoşani), era copilă pe vremea când zăpada îi tivea geamurile casei. „Ţin minte că mă trezeam dimineaţa şi mă uitam afară. În afară de alb nu vedmea nimic. Abia aşteptam să ne aruncăm în nămeţi, să ne bulgărim. Abia după Mărţişor de ma înmuia vremea şi tare ne mai plăcea”, ne-a spus mătuşa Maria.

„Lumea era altfel, oamenii se ajutau la greu”

Chiar dacă nu era uşor pentru nimeni, oamenii erau altădată mai uniţi şi se ajutau la greu. Mergeau mai mulţi să îşi aducă lemne ca să nu-i atace lupii şi le dădeau şi celor din sat pe care îi ştiau bătrani şi neputincioşi. „Iarna era tare rău pentru cei bătrâni care nu aveau lemne. Erau timpuri grele, dar lumea se ajuta, nu ca acum, ne căinăm continuu că nu a venit să ne ajute cutare sau cutare. Lumea punea mâna la treabă. Se organizau câte 4-5 oameni şi plecau după lemne, cei care aveau mai dădeau şi la alţii, femeile le mai duceau cate un blid cu mancare şi o căldare cu apă. Era mare lucru”, a mai spus bătrânul.

Oamenii erau însă uniţi şi la bine. Gerul de afară le oferea răgazul de a petrece un timp liniştit la gura sobei cu vecinii şi rudele. După o zi de muncă, pentru că se întuneca devreme se strângeau mai mulţi pe la câte o casă, bărbaţii povesteau şi depănau amintiri, iar femeile lucrau. „Seara, la lumina lămpii se adunau câţiva oameni şi citeau din Biblie şi apoi se dezbătea – fiecare spunea ce şi cum înţelegea el că spunea Cartea. Se stătea la poveşti la un pahar cu vin, se făceau glume, tata cânta din fluier, mama torcea sau împletea, cu asta se treceau serile noastre de iarnă”, a mai spus Ghiţă Vârciu.

Acum vremurile s-au schimbat, iar în unii ani iernile nu se deosebesc prea mult de o toamnă târzie. Ninsorile sunt tot mai puţine, iar obiceiurile de iarnă la fel. Lucrurile se schimbă doar la sărbători, când cu toţii ne dorim ca aşezările să se îmbrace în alb. În această iarnă se pare că avem şi şansa de a trăi precum bunicii noştri, asta doar dacă tragem o fugă prin satele Moldovei ori facem scurte călătorii în oraşele mici. În centrele mari, bucuria albului zăpezii este, de multe ori, întunecată de noroiul rămas de peste toamnă şi frământat îndelung de oamenii nemulţumiţi că autorităţile au uitat să le cureţe şi prispa casei.

Alina FERENŢ, Maura ANGHEL

 

„Abia aşteptam să ne aruncăm în nămeţi, să ne bulgărim” - mătuşa Maria Creţu (76 de ani, Dersca, Botoşani)