Angajatorii sunt invitaţi să accepte ucenici
Dimensiune font:
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui iniţiază o acţiune de promovare şi informare a angajatorilor cu privire la avantajele uceniciei la locul de muncă
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic angajat, o suma egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. La aceasta dată, cuantumul subvenţiei este în valoare de 300 de lei. Nu beneficiază de aceste prevederi angajatorii care, anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare.
Cine poate fi ucenic?
Poate fi angajată ca ucenic orice persoană care are peste 16 ani şi nu deţine o calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă. Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul şi nu poate fi mai mare de 3 ani și mai mica de 12 luni. Perioada de probă nu va depăşi 30 de zile lucrătoare, iar salariul ucenicului, stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă, este cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe saptămâna, iar în cazul tinerilor cu vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 ore pe săptămână.
Simona POP
Formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă cuprinde pregătirea teoretică şi pregătirea practică în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Timpul necesar pregătirii teoretice a ucenicului este inclus în programul normal de muncă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau