Apă cu porţia în două importante comune ale Iaşului
Dimensiune font:
Odată cu încălzirea vremii, folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumului peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă. În aceste condiţii, este dificil să se asigure un nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal. Cu toate că ApaVital a făcut apel la un consum raţional de apă din partea clienţilor săi, consumul din ultima perioadă depăşeşte capacitatea instalată, în condiţiile în care se utilizează apa în alte scopuri decât cel menajer. În aceste condiţii, ApaVital anunţă că este pusă „în neplăcuta situaţie de a furniza apă potabilă după program”, zilnic, după cum urmează:
- între orele 06.00 – 10.00 şi 17.00 – 21.00, către utilizatorii din Sat Tabăra şi zona joasă Bivolari
- între 10.00-13.00, în sat Soloneţ şi centru sat Bivolari
- între 13.00-15.00 - zona CAP Bivolari
- între 15.00-17.00 – zona joasă Poliţia de frontieră
La fel stau lucrurile şi în comuna Bârnova. Ieşenii vor beneficia de apă doar între orele 05.00 – 10.00 şi 17.00 – 22.00, pe perioada sezonului cald. Este vorba de cei domiciliaţi în localităţile Bârnova, Pietrărie, Cercu şi Todirel. „Reamintim că obligaţiile contractuale ale clienţilor noştri prevăd că toţi utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua publică de alimentare. Din acest motiv, facem apel la clienţii din aceste zone să utilizeze raţional apa, doar pentru consum uman şi menajer”, spun cei de la ApaVital. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau