ApaVital a sărbătorit Ziua Mondială a Apei
Dimensiune font:
ApaVital a sărbătorit Ziua Mondială a Apei printr-o serie de activităţi de responsabilitate socială derulate pe parcursul mai multor zile, cu sute de elevi şi cadre didactice implicate în activităţi organizate în parteneriat cu alte instituţii: vizite în staţii de tratare a apei, campanii de informare stradală, concursuri de întrebări pe tema apei, concursuri de desene şi proiecte. Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte în fiecare an la data de 22 martie şi reprezintă o bună oportunitate pentru ca oamenii să afle mai multe despre domeniile legate de apă. Tema aleasă în 2018 este “Natura pentru apă” şi propune explorarea soluţiilor oferite de natură pentru problemele cu care confruntăm în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea apei potabile.
Prima activitate derulată de ApaVital cu ocazia Zilei Mondiale a Apei s-a desfăşurat sâmbătă, 17 martie, alături de copii şi profesorii de la Palatul Copiilor Iaşi, respectiv concursul „Apa – Izvorul Vieţii”, din cadrul proiectului interjudeţean „Darurile Pământului – Apa şi Pădurea”. Concursul a cuprins două secţiuni, una de creaţii artistico-plastice şi o alta de proiecte şi referate. Au participat 223 de elevi din 15 judeţe ale ţării: Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Tulcea. Concursul a fost urmat de o vizită a unu grup de 40 de copii de la diferite instituţii de învăţământ din judeţul Iaşi la Staţia de tratare a apei Chiriţa.
Miercuri, o echipă de copii de la Palatul Copiilor Iaşi a realizat o campanie de informare stradală, pe traseul Copou (sediul ApaVital) – Universitate - Palatul Copiilor – Piaţa Unirii, distribuind trecătorilor baloane şi flyere cu informaţii pe tema Zilei Mondiale a Apei.
Tot pe 22 martie, Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene din Iaşi a găzduit etapa finală a concursului „Apa în natură: Dunărea”, o competiţie ajunsă la ediţia a IV-a, destinată elevilor de liceu din judeţul Iaşi.
Cu ocazia zilei Mondiale a Apei, ieri s-au mai desfăşurat două activităţi organizate în comun cu Biblioteca Judeţeană Iaşi, una la liceul „Petru Poni” şi o alta la Colegiul „Vasile Adamachi” din Iaşi, în cadrul au fost prezentate elevilor materiale informative despre activităţile desfăşurate de ApaVital şi despre importanţa calităţii apei. Tot cu această ocazie, în următoarea săptămână vor mai fi organizate două vizite de studiu ale elevilor şi studenţilor la Staţia de tratare a apei Timişeşti şi la Staţia de tratare a apei Chiriţa. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau