Arsă în casă, în prag de Sărbători
Dimensiune font:
O bătrână de 79 de ani din comuna Solonţ, judeţul Bacău, a ars în casă chiar înainte de Sărbători. Femeia a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului din cauza jarului care a căzut din gura sobei pe pardoseală şi a dat foc la casă în miezul nopţii. „Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a fost anunţată că în localitatea Solonţ o femeie, în vârstă de 79 ani, a fost găsită decedată în holul locuinţei, prezentând arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului”, a declarat ofiţerul pentru relaţii publice lt. Andrei GRECU, ISU Bacău. Când au ajuns pompierii focul ardea mocnit în interiorul unei camere, la pardoseală şi mobilier. În incendiu au ars aproximativ un metru pătrat din suprafața pardoselii din lemn, mobilier şi textile.
O altă femeie din judeţul Bacău a rămas fără acoperiş deasupra capului chiar în prag de Sărbători. Este cazul unei băcăuance de 29 de ani din comuna Traian, care a rămas fără 60 mp din acoperişul casei în urma incendiului ce i-a cuprins casa. Casa de tip P^M, cu pereţii din BCA şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă, a luat foc de la un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a acţionat pentru lichidarea incendiului în care au ars aproximativ 60 mp din acoperişul casei, materiale textile depozitate la mansardă și s-au degradat pereţii şi tavanul.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau