Atenţie, se lucrează la drapel!
Dimensiune font:
Dat fiind faptul că 2018 va fi un an jubiliar, aniversând un secol de la Marea Unire din 1918, Municipiul Iaşi îşi propune să marcheze acest eveniment prin ridicarea unui catarg de steag tricolor amplasat într-un punct care să asigure vizibilitatea din toate colţurile oraşului. Lucrările la această investiţie au început ieri, mai mulţi muncitori încercuind perimetrul unde va fi construit postamentul catargului. Lucrările sunt realizate de firma Tar MV SRL din Iaşi, care va încasa 411.000 lei. Termenul limită de finalizare a lucrărilor este iulie 2018.
Conform referatului de specialitate, construcţia propusă este reprezentată de un catarg metalic, cu o lungime de 40 de metri, aşezat pe un soclu având înălţimea de 1 metru. Vizibilitatea nocturnă a construcţiei va fi asigurată prin intermediul a patru reflectoare cu sursă de lumină LED montate pe stâlpii de iluminat existenţi în scuar. Drapelul va avea 6 metri lungime şi 4 metri lăţime, urmând a fi realizat din poliester cu protecţie împotriva razelor ultraviolete, fiind rezistent la intemperii şi la acţiunea razelor solare, precum şi la foc. Iniţial, se dorea amplasarea catargului în Galata, lângă Monumentul Eroilor, dar zona prezintă o serie de deficienţe majore pentru a putea fi amenajată în vederea organizării manifestărilor ce vor avea loc cu prilejul Centenarului, motiv pentru care a fost ales scuarul din zona intersecţiei dintre strada Palat şi Splai Bahlui Mal Stâng. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau