Au băut împreună, apoi i-a înfipt cuţitul în piept
Dimensiune font:
Un sătean din Tomeşti a fost arestat fiindcă a vrut să facă moarte de om. Gabriel Ţurţuman (56 de ani) a devenit agresiv pe 9 aprilie. „Inculpatul şi C. Cristian au consumat băuturi alcoolice într-un local din satul Tomeşti, până la terminarea programului de la bar, dar şi după, rămânând în apropierea clădirii. În aceste împrejurări, inculpatul a agresat victima, lovind-o cu un cuţit în zona toracelui”, au spus procurorii. Cristian a fost transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon”, fiind diagnosticat cu traumatism toracic cu hemotorax masiv, fiind operat de urgenţă. Medicii au stabilit că traumatismele au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie. Magistraţii Tribunalului au emis mandat de arestare pe numele lui Gabriel Ţurţuman. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau